Bolojan dă semnalul: Ciucă nu e pe podium. Noaptea e un sfetnic bun, iar eu am încredere în decizii corecte în zilele următoare
Văzut drept liderul providenţial care ar putea salva PNL-ul de căderea în irelevanţă, Ilie Bolojan a dat un semnal clar după rezultatele slabe obţinute de Nicolae Ciucă în turul 1.
Liberalul pe care mai toate partidele afirmă că şi-l doresc premier a cerut asumarea răspunderii şi a lăsat să se înţeleagă că vom vedea demisii în curând.
"Cu cât suntem pe poziţii mai mari, cu atât avem o mai mare vechime, ar trebui să ne întrebăm de ce se întâmplă acest lucru şi cum am reuşit să facem ca încrederea în lumea politică să fie în scădere, iar acest rezultat este o dovadă a acestei chestiuni. În ceea ce priveşte, din nou, structura voturilor pentru candidaţi. Aşa cum au estimat mulţi oameni, aşa cum se vede din această rezultantă a voturilor, suntem în situaţia în care numărul mare de candidaţi pe zona de modernizare a făcut ca votul în această zonă să fie fragmentat.
Şi dacă acest rezultat estimat prin exit-poll-uri va rămâne aşa cum este, după numărătoare, înseamnă că va rămâne aşa doar pentru că şi pe partea cealaltă de protest masiv lucrurile s-au împărţit. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă acolo nu s-ar fi splitat voturile. Şi cred că asta spune multe despre înţelepciune şi maturitate, despre ce trebuie să faci atunci când trebuie să iei decizii", a declarat Ilie Bolojan.
În ceea ce priveşte votul pentru PNL, liderul de la Bihor a atras atenţia că, "aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podium".
"Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care strategii partidului şi cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume, mai ales când există o diferenţă între datele proiectate, cele prognozate şi rezultate.
PNL are două posibilităţi, din punctul meu de vedere:
Fie să înţeleagă această lecţie, să ia anumite decizii şi să înţeleagă că partidul trebuie să fie, într-adevăr, un factor de modernizare pentru România şi să-şi reprezinte electoratul.
Sau, dacă va continua în această formulă, înseamnă că rezultatele vor fi cele aşteptate. Noaptea este un sfetnic bun, iar eu am încredere în decizii corecte în zilele următoare", a precizat Ilie Bolojan.