Bogza (Bancpost): Emiterea de obligaţiuni ar putea ajuta băncile să treacă la creditarea în lei

(photos.com)
Epoch Times România
24.10.2012

Emiterea de obligaţiuni şi acceptarea de către clienţi a unor termene mai lungi la depozite ar putea oferi băncilor resurse în lei care să le permită orientarea creditării spre moneda naţională, susţine preşedintele Consiliului de Administraţie al Bancpost, Mihai Bogza.

”Trebuie să ne rezolvăm nu numai noi, ci toate băncile din România, problema aceasta a diferenţei de scandenţe dintre resursele în lei şi care sunt pe termen scurt şi creditele care sunt pe termen lung. Din păcate, aceasta este o problemă încă nerezolvată în România. Suntem interesaţi să acordăm credite în lei, dar aveam această problemă. Toate depozitele pe care le atragem sunt pe termen de o lună sau trei luni majoritatea”, a declarat Mihai Bogza.

El a explicat că, în momentul de faţă, finanţările de la băncile-mamă s-au redus pe fondul crizei şi că oricum banca nu îşi permite să depindă de finanţări de la băncile-mamă.

”Am fi bucuroşi dacă am putea să emitem şi noi bond-uri pe piaţă, încă nu credem că piaţa este pregătită pentru lucrul acesta, dar am dori să o vedem pregătită. Atunci, o parte din problemă s-ar rezolva în acest mod. Emiterea de obligaţiuni este una dintre soluţile posbile. O altă soluţie ar fi ca piaţa să se stabilizeze într-o astfel de măsură încât deponenţii să înceapă să accepte scadenţe mult mai lungi, să treacă la depozite pe termen de la un an sau trei ani. Au fost câteva încercări cu depozite pe doi ani care nu au prins în piaţă”, a spus Bogza.

De asemenea, el s-a arătat convins că şi BNR doreşte acest lucru şi a precizat că pe vremea când era viceguvernator la BNR s-a introdus în legislaţie posibilitatea emiterii de obligaţiuni, dar că s-a constat că nu poate fi implementată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor