IKEA România a încheiat anul de catalog 2012 cu vânzări în creştere cu 10,8%
alte articole
Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a încheiat anul de catalog IKEA 2012 (1 septembrie 2011 - 31 august 2012) cu vânzări de 401 milioane de lei (TVA inclusă), cu 10,8% mai mult faţă de anul precedent, potrivit unui comunicat transmis miercuri.
Numărul celor care au trecut pragul magazinului a fost de 3 milioane de persoane, care au plecat acasă cu peste 11 milioane de produse.
Din totalul produselor vândute între 1 septembrie 2011-31 august 2012, 56% au fost obiecte de mobilier şi 44% accesorii şi decoraţiuni. În ceea ce priveşte mobilierul, dacă anul trecut românii au preferat piesele destinate bucătăriei, anul acesta cele mai vândute produse au fost dulapurile de haine PAX. Din această familie de produse au fost cumpărate 72.175 de bucăţi. Dintre accesorii şi decoraţiuni, familia de tigăi, oale, borcane şi ustensile de bucătărie IKEA 365+ a avut cele mai mari vânzări, totalizând 226.532 de bucăţi.
Numărul mediu al angajaţilor magazinului IKEA în anul de catalog 2012 a fost 441, dintre care 54% femei şi 46% bărbaţi. 354 dintre persoane sunt angajate permanent, iar 72% lucrează în magazinul IKEA de peste 3 ani.
La nivel global, cifra de afaceri a IKEA Group a crescut, la încheierea anului de catalog IKEA 2012, cu 14%, la 27,5 miliarde euro.
IKEA este o companie cu origini suedeze, fondată în 1943.
Magazinul IKEA din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group.