Bihor: Municipiul Oradea ar putea fi declarat staţiune turistică de interes local

O mare parte din municipiul Oradea - incluzând Centrul istoric, Cetatea Oradea, două ştranduri cu apă termală, parcuri, Dealul Ciuperca, lunca râului Crişului Repede - va fi declarată Staţiune turistică de interes local cu numele "Crisius", un proiect aflat în faza de elaborare a documentaţiei, în parte deja depusă la Ministerul Turismului.
În acest proiect, Primăria municipiului Oradea, prin Direcţia de Dezvoltare Durabilă, Instituţia Arhitectului Şef şi SC Eurobussines SRL vor organiza marţi o dezbatere publică privind delimitarea staţiunii turistice Crisius şi declararea zonei ca staţiune prin Hotărâre de Guvern.
Şeful Biroului Turism, Marketing, Comunicare din cadrul Administraţiei Imobiliare Oradea, Dumitru Sim a declarat, pentru AGERPRES, că zona delimitată a fi declarată staţiune turistică porneşte din afara oraşului, de la Uzina de apă, încadrată de lunca Crişului Repede şi de dealurile de Vest. Staţiunea va cuprinde parcul Silvaş, Ştrandul municipal, Bazinul olimpic, Dealul Ciuperca, Parcul I.C. Brătianu, pietonala Republicii, Cetatea medievală şi o serie de străzi din centrul istoric, bogate în clădiri arhitectonice de patrimoniu.
Arealul este situat într-un cadru natural pitoresc şi de protecţie ecologică, cea mai mare parte din el fiind propus ca sit NATURA 2000 (Lunca Crişului Repede), iar o altă parte este zonă de protecţie fitosanitară a Uzinei de Apă.
Zona îndeplineşte toate criteriile de atestare obligatorii şi suplimentare pentru obţinerea statutului de staţiune turistică de interes local. Condiţiile se referă la cadrul natural, factorii naturali de cură şi calitatea mediului, cât şi la celelalte facilităţi precum drumurile de acces, utilităţile urban-edilitare, săli de spectacole şi conferinţe, asistenţă medicală, structuri de primire turistice şi agrement.
Iniţiatorii proiectului doresc să pună în valoare patrimoniul arhitectural construit şi bogatele resurse de apă geotermală, din aceeaşi sursă cu acviferele din Băile 1 Mai şi Băile Felix, cu aceleaşi caracteristici fizice şi terapeutice.
Amplasarea geografică face ca Oradea să fie un punct nodal foarte important în turismul regional şi internaţional. Astfel, municipiul se găseşte la numai 12 km de Băile Felix, cea mai mare staţiune balneo-climaterică permanentă din România.
În acelaşi timp, pe teritoriul judeţului Bihor se află multe alte obiective turistice atractive: staţiunea Stâna de Vale, formaţiunile carstice din Munţii Apuseni, spectaculoasele văi ale râurilor ce străbat judeţul, obiceiurile şi tradiţiile de pe întreg cuprinsul său, multitudinea de supravieţuiri arhitecturale ţărăneşti, dar şi alte atracţii de factură naturală şi antropică.
Potenţialul turistic al Oradiei este dat nu numai de poziţia sa generală, ci şi de istoricul şi arhitectura sa, precum si de amplasamentul monumentelor sale în planul oraşului. Impresia pe care o lasă celor care o străbat, simpli turişti sau iubitori de arhitectură veche, este aceea de spectaculoasă rezervaţie de arhitectură, de loc unde frumosul, vechi şi mai nou, se îmbină într-un tot unitar, armonios, complex.
Oradea, în ciuda amplasării geografice favorabile şi a unui patrimoniu cultural şi natural de excepţie, nu se poate numi în acest moment o destinaţie turistică, având lacune majore pe componentele: atracţii şi resurse turistice, facilităţi şi servicii locale, imagine şi promovare. Circulaţia turistică în Oradea este una dominată de sejururi de scurtă durată, sezonalism pronunţat, turism de tranzit în detrimentul unor sejururi medii şi lungi cu acoperire anuală.
Administraţia locală, prin iniţiativa sa, a precizat Dumitru Sim, tinde să remedieze aceste aspecte, dar ele nu pot fi durabile fără o conlucrare serioasă cu autorităţile centrale, în special cu Ministerul Turismului, cel care poate oferi şansa de a declara o parte a oraşului ca staţiune turistică de interes local.
"Această iniţiativă legislativă a ministerului ar încununa eforturile municipalităţii locale şi ar da şansa unei mai mari absorbţii de fonduri nerambursabile ori guvernamentale, ar scădea sezonalitatea şi ar duce la o judicioasă exploatare a resurselor naturale şi antropice de care Oradea dispune, în spiritul unui turism durabil şi responsabil", a declarat şeful Biroului Turism, Marketing, Comunicare, Dumitru Sim.