Băsescu, către Botin în direct la Realitatea: „Marş, mă!”. Botin explodează: „Am crezut că apreciaţi un jurnalist”

Laurentiu Botin
Ana Ion
29.06.2023

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu l-a gratulat cu un "Marş, mă" pe realizatorul Laurenţiu Botin, de la Realitatea Tv, după ce acesta l-a acuzat că i-a retrocedat lui Dumitru Puzdrea, decedat azi, un teren de zeci de mii de metri pătraţi, relatează Aktual24.ro. Băsescu a ţinut să îi spună lui Botin că acest lucru nu este adevărat, i-a transmis că ar trebuie să se documenteze înainte de a face acuzaţii, după care l-a gratulat cu un "marş, mă", spre nemulţumirea lui Botin care a e explodat.

„Combinaţiile oculte dintre baronul găsit mort şi Băsescu”, a titrat Realitatea Plus, acuzându-l pe Băsescu că i-a retrocedat lui Puzdrea un teren de peste 40.000 de metri pătraţi, pe care fostul parlamentar Puzdrea şi-a ridicat complexul comercial „Flora”. Ansamblul este poziţionat lângă Piaţa Presei Libere, din Capitala.

„Terenul pe care a construit domnul Puzdrea nu are nicio legătură cu vreo retrocedare semnată de primarul Traian Băsescu. S-a retrocedat suprafaţa de 26.485 de metri pătraţi către familia posesorului. Posesorul a fost profesorul de drept Constantin Stoicescu, care deţinea moşia Băneasa-Dămăroaia. Acest teren face parte din lotul 35 din moşia Dămăroaia, iar eu am semnat restituirea către familie, conform regulamentului. Testamentul profesorului Constantin Stoicescu a lăsat parte din moşie Facultăţii de Drept, iar cealaltă parte urmaşilor săi. Cei pentru care am semnat restituirea au fost Isailă Mihai şi Stoicesco Veleni Vol, care erau urmaşi prin testament.

A mai revendicat doamna Popa Ecaterina, dar nu existau probe care să ateste că dânsa era inclusă în retrocedarea de 24.000 de metri pătraţi. De asemenea, Facultatea de Drept, nu avea vocaţie să dea terenul primit prin testament, pentru că aşa era legea. Ulterior, după ce am plecat eu de la primărie, legea s-a modificat. Deci, acest teren nu a fost vreodată restituit către o firmă a domnului Puzdrea.

Eu nu am avut nicio treaba cu Puzdrea, nu a avut loc nicio restituire către el sau urmaşii săi. Eu am făcut restituirea în baza unui referat al Comisiei pentru Legea 10, din 10 februarie 2003, în care erau analizate absolut toate actele. Deşi a fost parlamentar, nu am avut nicio relaţie cu Dumitru Puzdrea”, a declarat Băsescu.

„Dacă vreţi să va documentaţi, să nu faceţi ca Anca Alexandrescu, intraţi pe site-ul Capitalei, căutaţi dispoziţia 885, nicio restituire către Puzdrea”, a adăugat fostul preşedinte.

„Domnu’ a a a a ('Botin', îi reaminteşte realizatorul n.r.) Botin, am o rugăminte, daţi-mi voie ca după această intervenţie să va spun ‘Marş, mă!’, că ăsta este sloganul vostru”, a atacat apoi Băsescu.

Botin: "Şi ce mai vreţi să faceţi, domnul preşedinte? Acuma pe bune, ce vreţi să mai faceţi, că văd că sunteţi extrem de deranjat. Dvs dacă vi se suflă în pânze să vi se spună: 'Vai Traian Băsescu ce bun a fost, ce frumos a fost!', sunteţi ok şi spuneţi: 'Da, aşa e!' Când vrem să lămurim o chestie, sunteţi super deranjat şi asta...

Domnu’ Băsescu, cu tot respectul, sincer să fiu chiar încercaţi să porniţi ce SĂ porniţi ce? Pe bune... Sunteţi un om gregar, da acuma să intraţi şi jigniţi în mod direct, pe cuvântul meu, chiar nu mă interesează”, a zbierat Botin.

„Voi ne jigniţi în fiecare seara cu ‘Marş, mă!'”, a răspuns Băsescu.

„Am crezut că apreciaţi un jurnalist. Sloganul nostru este ‘Marş, mă!'”, a replicat Botin.

” ‘Marş, mă!’, tu!”, a încheiat Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor