Baconschi: Multe partide de dreapta s-au îmbolnăvit de boli de la PSD

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la PLoieşti, că "pe dreapta multe partide s-au îmbolnăvit de boli de la PSD", afirmând că formaţiunea din care face parte, PMP, vrea o dreaptă unită şi trebuie făcute negocieri în acest sens, însă "cu oricine şi în orice condiţii".
Andrei Pricopie
12.04.2014

alte articole

Teodor Baconschi (SAMUEL KUBANI/AFP/Getty Images)
Andrei Pricopie
12.04.2014

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Ploieşti, că "pe dreapta multe partide s-au îmbolnăvit de boli de la PSD", afirmând că formaţiunea din care face parte, PMP, vrea o dreaptă unită şi trebuie făcute negocieri în acest sens, însă "cu oricine şi în orice condiţii".

Baconschi este de părere că 60% dintre români ar vota partide de dreapta, lucru care s-a putut observa la vot în 2005, însă în prezent multe formaţiuni politice cu doctrină de dreapta "s-au îmbolnăvit de boli de la PSD".

"De câte ori PSD e izolat, dreapta poate câştiga alegerile. În acelaşi timp, pe dreapta, multe partide s-au îmbolnăvit de boli de la PSD şi n-avem cum să ne asociem cu ele până nu se face o reformă, o triere a personalului politic, noi lideri să apară, inclusiv din noua generaţie. Deci vrem să provocăm o primenire a întregii clase politice şi bineînţeles că scorul electoral din 25 mai va fi o ocazie bună pentru a aşeza exact câte voturi în dreptul fiecărui partid. După care vor începe nişte negocieri, dar nu cu oricine şi în orice condiţii. N-avem cum", a declarat Teodor Baconschi.

"Vrem o dreaptă unită, dar în jurul unor principii şi valori asumate cu adevărat, nu mimate", a subliniat Teodor Baconschi, candidatul PMP la europarlamentare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor