Aviz incompatibililor. ANI va lansa un sistem informatic care detectează automat conflictele de interese
alte articole
Agenţia Naţională de Integritate, o instituţie care a băgat spaima în aleşii locali aflaţi în stare de incompatibilitate, va avea în curând un nou sistem informatic menit să detecteze automat conflictele de interese în cazul achiziţiilor publice. Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a precizat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în viitor, niciun primar nu va mai putea spune că "nu ştia că firma soţiei sau a ficei sale a participat la licitaţie".
Programul "PREVENT" este un sistem informatic menit să detecteze automat situaţiile de conflict de interese în cadrul procedurilor de achiziţie publică. Proiectul, ale cărui costuri se ridică la circa 6,8 milioane de euro, este deja într-un stadiu avansat de implementare, fiind în teste deja proiectul pilot.
Implementarea acestuia va costa peste 31 milioane de lei, din care circa 30 milioane vin de la Uniunea Europeană şi se va fi terminat în 2015. "Vom atinge parametri maximi la jumătatea anului viitor", a explicat Horia Georgescu, adăugând că deja a fost elaborat un program pilot.
Programul este menit să verifice potenţialele conflicte de interese în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice. Spre exemplu, sistemul va putea identifica automat cazurile în care în timpul procedurilor de licitaţie apar participanţi care sunt rude de gradul I sau II şi care au legătură cu persoanele din conducerea instituţiei contractante. În astfel de cazuri, sistemul va emite avertismente, iar ANI va atrage atenţia instituţiilor contractante cu privire la existenţa riscului unui conflict de interese.
"Este cel mai important proiect al nostru şi va viza controlul tuturor procedurilor de achiziţie publică, fie ele pe fonduri europene sau de la buget. Interfaţa sistemului va fi implementată în SEAP şi va conţine un formular de integritate. Datele sunt procesate la ANI şi pe baza lor putem emite avertismente acolo unde apar situaţii de conflict de interes. Până acum procedurile de achiziţii publice erau verificate prin eşantionare. S-a înţeles că este nevoie ca verificările să fie făcute pentru toate procedurile din SEAP. Va fi un model de bune practici pentru statele membre din UE", a explicat preşedintele ANI, Horia Georgescu.
În momentul când va avea loc implementarea oficială a proiectului, aceasta se va face la pachet cu o modificare legislativă în sensul introducerii în lege a obligaţiei pentru instituţiile beneficiare şi părţile contractante de a completa formulare de integritate, în care să apară toate informaţiile necesare pentru o depistare automată a conflictelor de interese.
"Nici un primar sau preşedinte de consiliu judeţean nu va mai putea spune că nu ştia că firma soţiei sale sau a fiicei sale a câştigat o licitaţie sau a participat la o licitaţie organizată de instituţia sa", a mai precizat Horia Georgescu.
Şeful ANI a informat că sistemul va fi disponibil experţilor ANI, nu şi publicului, însă periodic vor fi publicate rapoarte ale ANI cu şi despre situaţiile depistate şi rezolvate de sistem.