Puterea refugiului interior

Terapia Morita, care a fost creată în secolul al XX-lea de către psihiatrul japonez Shoma Morita, este adesea descrisă drept o terapie de acţiune, după cum reiese şi din motto-ul său, "Acceptă-ţi sentimentele. Cunoaşte-ţi scopul. Fă ceea ce trebuie făcut".

Dar puţini îşi dau seama că de fapt Morita nu a început cu acţiunea, ci mai degrabă cu non-acţiunea şi chiar cu refugiul. Aşa cum se practică în mod tradiţional în Japonia, pacienţii care urmează terapia Morita au nevoie în primul rând de o perioadă de repaus în izolare, timp în care le este interzisă orice activitate. Numai după ce au fost într-o izolare prelungită le este permis să se întoarcă la viaţa de zi cu zi.

După cum sugerează şi terapia Morita, refugiul nu este doar benefic, ci s-ar putea dovedi a fi necesar pentru a ne ajuta să privim lumea cu o mai mare claritate.

Refugiul ne poate ajuta, de asemenea, să renunţăm la lucruri, la oameni şi comportamente care sunt dăunătoare, dar s-ar putea să avem dificultăţi să rezistăm atunci când sunt în faţa noastră. Refugiul în aceste condiţii nu este un semn de slăbiciune, ci de putere, care necesită voinţa de a ne îndepărta de obiectele pe care le dorim cel mai mult.

De fapt, pentru mulţi oameni, refugiul este de fapt mult mai dificil decât acţiunea. Când "facem ceva" este mai uşor să uităm de problemele noastre. Când suntem în refugiu, nu avem altă variantă decât să ne privim drept în ochi. În mod ironic, în refugiu nu există nicio scăpare.

Dar unii s-ar putea întreba ce rost mai are să te duci în refugiu? Dacă doar vă provoacă disconfort?

Ei bine, pentru mulţi locuitori ai New York-ului şi locuitorii din mediul urban în general, viaţa de zi cu zi este literalmente plină de acţiune din momentul în care ne sorbim cafeaua de dimineaţă până când ne vom opri BlackBerry-urile noastre pe timp de noapte. Cu puţine oportunităţi pentru refugiu, relaxare şi recreere, cel mai adesea agitaţia noastră poate sfârşi prin a ne face să ne simţim epuizaţi, mai degrabă decât plini de viaţă.

În timp ce retragerea poate fi iniţial neconfortabilă, în timp poate deveni ceva care nu doar că o aşteptăm cu nerăbdare, ci după care tânjim cu disperare.

Cealaltă opţiune este de a evada - nu prin intermediul adevăratului refugiu - ci mai degrabă prin inacţiune sau, mai precis, prin urmărirea acţiunilor altora (de exemplu, la film şi la televiziune), în timp ce rămânem pasivi.

Aceasta este un fel de evadare, dar este cu mult diferită de adevăratul refugiu. În adevăratul refugiu, singura acţiune care are loc este cea care se desfăşoară în mintea noastră. Pentru că atunci când stăm, la fel ca în meditaţie şi terapia Morita, fără distragerea atenţiei, pur si simplu fiind în contact cu realitatea pe care o construim în mintea noastră, ajungem să ne înţelegem într-un mod mult mai profund decât orice poate captura orice forţă externă.

Există multe modalităţi de a găsi adevăratul refugiu şi niciuna nu necesită bilete de avion scumpe în Caraibe sau datorii exorbitante pe cărţile de credit.

Probabil că una dintre cele mai uşoare este să te angajezi să stai o zi (sau noapte) fără mass-media: fără televiziune, radio, telefon mobil sau internet. Da, este posibil să aveţi dificultăţi în a vă imagina că renunţaţi la aceste aparate diferite, dar vedeţi dacă puteţi trece de disconfortul iniţial şi ajunge la liniştea pe care foarte probabil o veţi simţi pe cealaltă parte.

O altă modalitate este de a participa la o meditaţie regulată în fiecare lună (notaţi că am spus lună nu săptămână), unde puteţi experimenta o mini-versiune a ceea ce face Morita pentru pacienţii săi: un timp cu tine însuşi, departe de lume, de a sta, de a reflecta, pur si simplu să fii cu gândurile tale.

Doctorul Wylie Goodman este un psiholog licenţiat care lucrează cu vorbitori de limba engleză la nivel mondial prin intermediul Skype şi în persoană în biroul ei din New York. Domeniul ei de expertiză, Psihoterapie Est-Vest & Meditaţie. www.east-westpsychotherapy.com