Arseny Iaţeniuk şi Barack Obama vor discuta la Casa Albă despre ”o soluţie paşnică”

Premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, va discuta miercuri la Washington cu preşedintele american Barack Obama despre ”căutarea unei soluţii paşnice la actuala intervenţie militară a Rusiei în Crimeea”, a anunţat duminică Casa Albă.
Barack Obama. (Olivier Douliery-Pool / Getty Images)
P. P.
10.03.2014

Premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, va discuta miercuri la Washington cu preşedintele american Barack Obama despre ”căutarea unei soluţii paşnice la actuala intervenţie militară a Rusiei în Crimeea”, a anunţat duminică Casa Albă.

Întâlnirea dintre cei doi oficiali va sublinia ”sprijinul puternic al Statelor Unite pentru poporul ucrainean, care a demonstrat curaj şi hotărâre în cadrul crizei recente”, conform comunicatului de la Casa Albă.

Peninsula Crimeea din sudul Ucrainei a fost ocupată de forţele Rusiei la sfârşitul lunii februarie. Parlamentul local din Simferopol a împins sub ocupaţia forţelor ruse un referendum neconstituţional pe tema alipirii la Rusia, programat la data de 16 martie.

Iaţeniuk şi Obama vor discuta despre posibilele ”soluţii paşnice la actuala intervenţie militară a Rusiei în Crimeea, care să respecte suveranitatea şi integritatea teritoriului ucrainean", cât şi despre "susţinerea pe care o poate aduce comunitatea internaţională pentru a ajuta Ucraina să facă faţă problemelor economice", se mai precizează în anunţul oficialilor americani.

Premierul ucrainean a reafirmat duminică că ţara sa nu va ceda ”niciun centimetru din teritoriul său” Rusiei şi a denunţat referendumul din Crimeea de pe 16 martie.

Trupele ruseşti au intervenit violent în timpul ultimelor zile împotriva grănicerilor ucraineni din Crimeea, capturând 30 de persoane în interiorul clădirii de graniţă, aceasta fiind cel de-al 11-lea punct de control capturat.

În Sevastopol, activiştii pro-Rusia au fost surprinşi când foloseau o bâtă şi un bici împotriva protestatarilor pro-Ucraina pe timpul manifestaţiilor, notează NYtimes.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor