Apărând Europa prin înarmarea Ucrainei în scopuri defensive

Renaşterea unei Ucraine independente în 1991 a constituit o evoluţie majoră în lume după prăbuşirea Zidului din Berlin. O perioadă îndelungată de timp, dictatorii ruşi şi oprimarea severă a Moscovei au negat Ucrainei dreptul de a-şi hotărî singuri viitorul ţării. Poetul naţional Taras Şevcenko a numit Ucraina “acest pământ al nostru care nu este al nostru”.

Într-o carte despre Nikita Hruşciov, autorul William Taubman notează: “Stalin ... ulterior i-a spus lui Winston Churchill că ‘marea majoritate’ a celor 10 milioane (de fermieri ucraineni) au fost ‘eliminaţi’ în timpul Marii Foamete din 1932-1933, un dezastru teribil creat de om ... ca urmare a colectivizării agriculturii”. În calitate de aşa-zis adjunct al lui Stalin în Ucraina, Hruşciov “a condus epurările ... Doar în 1938, 116.119 persoane ... [s-ar putea] să fi fost arestate; între 1938 şi 1940 ... 165.565. Potrivit lui Molotov ... Hruşciov ‘[a ucis] 54.000 de persoane’”.

În “Revoluţia Demnităţii” din 2013-2014, cunoscută şi sub numele de mişcarea Euromaidan, au fost implicaţi 90% dintre cetăţenii Kievului şi o mare parte a populaţiei Ucrainei. Succesul ei l-a forţat pe fostul preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici să fugă în Rusia după ce a încercat să blocheze integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană şi să o aducă într-o sferă de influenţă euroasiatică dominată de Moscova.

Nemulţumit de pierderea influenţei sale în Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin a lansat un război nedeclarat împotriva Ucrainei în februarie 2014. Peste 10.000 de persoane au murit, 25.000 au fost rănite şi aproximativ 2 milioane au fost strămutate. Tacticile lui Putin au inclus atacuri cibernetice asupra reţelelor de electricitate, asasinarea unor ţinte bine stabilitate, defăimarea tatălui ministrului canadian de Externe, Chrystia Freeland, şi confiscarea a aproximativ 7% din teritoriul Ucrainei. Infrastructura regiunilor est-ucrainene Lugansk şi Doneţk (cunoscute sub numele de Donbas) a fost distrusă.

Dintre cei aproximativ 36.000 de luptători ruşi şi separatişti care continuă să terorizeze estul Ucrainei, între 8.500 până la 10.000 fac parte din unităţile armatei ruseşti. Împotriva acestora se opun aproximativ 34.000 de soldaţi ai guvernului ucrainean. De asemenea, se estimează că Rusia are în estul Ucrainei 250 de tancuri şi 800 de transportoare de personal blindate, piese de artilerie, sisteme multiple de lansare de rachete (MLRS) şi drone. Se presupune că aproximativ 70% dintre victimele din rândul ucrainenilor au fost provocate de lovituri de artilerie sau MLRS-uri.

În cursul anului 2015, ambasadorul american la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Daniel Baer, a făcut un rezumat al încălcării acordurilor de pace de la Minsk – încheiate în septembrie 2014 şi februarie 2015 cu scopul de a pune capăt conflictului – de către Rusia: “Au fost capturaţi soldaţi ruşi în Ucraina... A fost raportată [prezenţa în Ucraina a] vehiculelor ruseşti şi luptătorilor ruşi cu însemne ale armatei ruse ... [Există] multiple rapoarte potrivit cărora vehicule şi arme sunt transportate din Rusia către Ucraina ... Un nou atac ruso-separatist la scară mare asupra Ucrainei”.

O Ucraina confiscată său dezmembrată s-ar putea dovedi a fi un domino în centrul şi estul Europei, demonstrând din nou că despoţii distructivi devin mult mai rai în cazul în care nu se confruntă cu forţa. Unii analişti susţin că este nevoie acum de o strategie viabilă a NATO de intimidare şi, dacă este necesar, de un răspuns copleşitor la actele de agresiune.

Frontierele Europei au fost încălcate prin forţă militară deoarece ucrainenii au fost convinşi că integritatea teritorială şi suveranitatea politică a ţării lor sunt inviolabile, protejate de promisiuni din partea SUA, Marii Britanii şi, ironic, din partea Federaţiei Ruse. Ucraina a reuşit pe cont propriu să împiedice forţele pe care Putin a fost pregătit să le rişte de dragul aventurismului pe tărâmuri străine. Guvernele occidentale au oferit Kievului doar ajutoare militare neletale.

Totuşi, administraţia preşedintelui american Donald Trump va furniza Ucrainei în curând rachete ghidate anti-tanc – 35 de unităţi de lansatoare FGM-148 Javelin şi 210 rachete ghidate anti-tanc. Fostul vicepreşedinte american Joe Biden a declarat că această iniţiativă este “corectă” şi “înţeleaptă”.

În vara anului trecut, preşedintele Petro Poroşenko a cerut 1.240 de rachete Javelin, numărul exact de focoase nucleare pe care Kievul le-a predat în schimbul garanţiilor pentru suveranitatea sa, care a fost încălcată prin anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia şi prin invazia estului ucrainean de către trupe ruseşti.

Igor Kozak, consultant pe probleme de apărare, şi Lubomir Luciuk de la Colegiul Militar Regal din Canada au scris:

“Înarmarea Ucrainei chiar şi cu acest număr redus de rachete Javelin, schimbă totuşi echilibrul militar dintre armatele aflate în conflict ... FGM-148 Javelin ... a fost numit pe bună dreptate ‘acea rachetă a armatei americane ce distruge tancuri şi de care se teme Rusia cel mai mult’ .... De asemenea, racheta poate fi folosită împotriva fortificaţiilor şi poate doborî elicoptere care zboară la înălţimi mici ... Înarmarea armatei ucrainene cu această capabilitate avansată în lupta împotriva vehiculelor blindate ruseşti va duce la o schimbare a situaţiei conflictului”.

Rachetele Javelin ar trebui să reducă şi mai mult agresiunea lui Putin împotriva Ucrainei prin faptul că i se transmite un mesaj clar că Occidentul nu mai închide ochii la comportamentul său eronat. Pagubele letale pe care le pot provoca rachetele Javelin asupra vehiculelor blindate şi a personalului lor l-ar putea face pe Putin să ia o pauză. Lumea ştie acum că el îi respectă doar pe cei care operează din poziţii de putere. Înarmarea Ucrainei în scopuri defensive ar putea ajuta în mod semnificativ la securizarea păcii în Europa.

David Kilgour, un avocat de profesie, a lucrat în Camera Comunelor din Canada timp de aproape 27 de ani. În cabinetul lui Jean Chretien, el a fost secretar de stat pentru American Latină şi Africa şi secretar de stat pentru Asia-Pacific. Kilgour este autor a câteva cărţi şi co-autor împreună cu David Matas al lucrării Recoltarea sângeroasă – Uciderea practicanţilor Falun Gong pentru organele lor”