Antrenorul Adrian Vasile a ajuns la o nouă înţelegere cu CSM Bucureşti
Antrenorul echipei de handbal feminin CSM Bucureşti, Adrian Vasile va continua să conducă destinele tigroaicelor pentru încă două sezoane, anunţul fiind făcut, vineri, de conducerea clubului pe site-ul său oficial.
"CSM Bucureşti are plăcerea să anunţe că a ajuns la un acord cu Adrian Vasile, antrenorul echipei feminine de handbal a clubului nostru, în privinţa viitorului său pe banca tehnică a 'tigroaicelor'. Adrian Vasile va fi antrenorul echipei feminine de handbal a Clubului Sportiv Municipal Bucureşti şi în următoarele două sezoane. Îi mulţumim lui Adrian Vasile pentru tot ceea ce a făcut până acum pentru CSM Bucureşti şi îi dorim succes în continuare", se arată în comunicatul mai sus menţionat.
Adrian Vasile (38 de ani) - care ocupă în prezent şi funcţia de selecţioner al echipei naţionale feminine a României, şi-a prelungit contractul cu o zi înaintea meciului cu SCM Râmnicu Vâlcea, din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor (la Râmnicu Vâlcea, ora 17:00).