Angela Grămadă: ”Republica Moldova rămâne vulnerabilă faţă de Rusia” (interviu)

”Dependenţa economică este suficient de mare încât să genereze şi în continuare ameninţări şi vulnerabilităţi. Rusia foloseşte instrumentele deja consacrate: Transnistria, gazele naturale şi limitarea accesului la piaţa de desfacere rusă pentru produsele moldoveneşti. Cum ultimul deja a fost utilizat, iar primul este în plină aplicare, mai rămân gazele naturale. Deocamdată suntem salvaţi de temperatura de afară. Nu pentru mult timp, însă”, explică Angela Grămadă, cercetătoare specializată în spaţiul estic la Centrul de Studii Est-Europene şi Asiatice din cadrul SNSPA, într-un amplu interviu acordat Epoch Times. În opinia expertei, summitul de la Vilnius este un moment de evaluare a rezultatelor Parteneriatului Estic care ar trebui să ducă la ”adoptarea acelei strategii post-Parteneriat Estic”.

Cum a reuşit Republica Moldova să nu cedeze presiunilor economice ale Rusiei, aşa cum a făcut Armenia? Cât de dependentă este ţara economic de Rusia?

Consider că este prematur să gândim că Republica Moldova ”a reuşit” să nu cedeze presiunilor economice ale Rusiei. Dacă vom urmări atent evenimentele din viaţa politică şi economică de la Chişinău vom putea observa că tensiunea încă mai pluteşte în aer. În plus, până la iarnă mai este foarte puţin. În acest anotimp al anului Republica Moldova devine foarte vulnerabilă nu doar din punct de vedere energetic, cât mai ales politic. Notele de plată de la ruşi vin, de obicei, anume în această perioadă. Dacă mai luăm în calcul şi Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie 2013 care se apropie, atunci trebuie să ne aşteptăm la şi mai multe mişcări pe scena politică de dincolo de Prut, nu doar la revoluţii de catifea eşuate.

În ceea ce priveşte situaţia celor două state, Armenia şi Republica Moldova, înainte de Summit, într-adevăr acum putem să le apreciem ca fiind foarte diferite. Deja nu mai poate fi vorba doar despre progresele înregistrate de cele două state în cadrul proiectului Parteneriatului Estic. Armenia prin intermediul declaraţiei preşedintelui acestui stat, Serj Sarkisian, din 3 septembrie 2013, a constrâns Uniunea Europeană să îşi regândească discursul, să îşi prioritizeze interesele în regiunea Caucazului de Sud, dar şi să calculeze eventuale pierderi.

Nu este cazul să subapreciem chiar atât de mult rezultatele acestei mişcări pentru politica externă a Erevanului, deşi la început tentaţia a fost mult prea mare în acest sens. Această declaraţie a creat confuzie în interiorul ţării. E normal, mai ales în condiţiile în care autorităţile nu comunică eficient cu electoratul. Dar acum toată lumea şi-a îndreptat privirea către acest stat: unii încă mai deplâng situaţia armenilor, iar alţii abia acum au înţeles că trebuie să muncească şi să fie din ce în ce mai prezenţi în regiune, altfel lucrurile ar putea scăpa de sub control.

Revenind la Republica Moldova, menţionez că dependenţa economică este suficient de mare, încât să genereze şi în continuare ameninţări şi vulnerabilităţi. Nu putem să vorbim despre sensibilităţi în acest caz. Trebuie să acceptăm că suntem dependenţi din punct de vedere energetic aproape sută la sută, iar acest lucru face statul Republica Moldova să fie vulnerabil.

Ce instrumente mai poate să folosească Rusia pentru a împiedica Republica Moldova să semneze acordul de liber schimb cu UE la Vilnius sau la ce represalii ar putea recurge apoi?

Instrumente clasice, consacrate deja: Transnistria, gazele naturale şi limitarea accesului la piaţa de desfacere rusă pentru produsele moldoveneşti. Cum ultimul deja a fost utilizat, iar primul este în plină aplicare, mai rămân gazele naturale. Deocamdată suntem salvaţi de temperatura de afară. Nu pentru mult timp, însă.

Pe culoarele de la Chişinău părerile sunt împărţite. În opinia experţilor, Moldova ori va parafa, ori nu va parafa la Vilnius Acordul de Asociere. O altă posibilitate nu există. Important este că în tot acest proces să nu uităm că există viaţă şi după acest Summit. Dacă nu va fi parafat acum, atunci poate mai târziu. Desigur, e mai bine acum, cât suntem deţinătorii titlului ”povestea de succes a Parteneriatului Estic”.

Cât de tare au afectat economia Republicii Moldova măsuri precum interzicerea exportului de vinuri? Dar declaraţiile lui Dimitri Rogozin, care ameninţa indirect cu sistarea gazelor la iarnă?

Este o întrebare interesantă. Pentru că totul depinde din perspectiva cui se face analiza. Da, aceste măsuri au afectat economia Republicii Moldova. Şi chiar mult. Pe de altă parte, este încă o lovitură care spune nu doar guvernanţilor, cât mai ales producătorilor că trebuie să insiste asupra calităţii. Consumatori pentru vinurile moldoveneşti se vor găsi şi nu puţini, şi chiar pe pieţele statelor membre ale Uniunii Europene, dar trebuie să conştientizăm că acest consumator european este pretenţios şi apreciază calitatea. Nu mai este timp pentru a trişa cu propriul produs. A sosit momentul să se renunţe la dublele standarde şi la ”dublele linii de producţie” cu calitate diferită, pentru pieţe diferite. Producătorii moldoveni trebuie să-şi trateze toţi clienţii în mod egal.

Dacă şi acum ne vom mulţumi doar cu susţinerile discursive şi nu vom acţiona în direcţia transformărilor calitative, s-ar putea nu doar să pierdem o altă fereastră de oportunitate economică. Riscul este mult mai mare şi am putea să asistăm la pierderea totală a încrederii în calitatea produselor şi serviciilor moldoveneşti. Restabilirea suportului este extrem de costisitoare. Vinificatorii moldoveni, autorităţile de la Chişinău şi chiar toată Republica Moldova nu îşi permit acest lucru. Problema are caracter politic, dar instrumentele de presiune sunt economice.

În acest anotimp al anului Republica Moldova devine foarte vulnerabilă nu doar din punct de vedere energetic, cât mai ales politic. Notele de plată de la ruşi vin, de obicei, anume în această perioadă. Dacă mai luăm în calcul şi Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie 2013 care se apropie, atunci trebuie să ne aşteptăm la şi mai multe mişcări pe scena politică de dincolo de Prut, nu doar la revoluţii de catifea eşuate.

Decizia cu privire la orientarea politicii externe a Republicii Moldova a fost luată. În acest moment trebuie să se acţioneze în direcţia punerii în aplicare a acesteia, adică în direcţia atingerii obiectivelor. Declaraţiile lui Dmitri Rogozin nu trebuie să sperie. Ele trebuie să mobilizeze.

Cum evaluaţi reacţia UE la şantajul rusesc menit să împiedice semnarea acordurilor de asociere şi liber schimb al Republicii Moldova şi al Ucrainei cu Uniunea?

La început reacţia a fost una de ezitare. Dar este vorba de o ezitare foarte scurtă. Uniunea Europeană şi-a luat timp şi şi-a evaluat limitele implicării. Corect ar fi să se facă evaluarea începând cu Ucraina. Explic de ce: După cum bine se cunoaşte, Ucraina a fost primul stat membru al Parteneriatului Estic care a fost supus presiunilor economice. Având experienţa crizelor energetice repetate, din anul 2006 până în anul 2009, cu reluare în iarna anului 2012, acest stat s-a mobilizat în vara acestui an din interior spre exterior. Politicienii, reprezentanţii mijloacelor de informare în masă, experţii, societatea civilă din Ucraina au reuşit să stabilească controlul asupra instrumentelor mediatice, care sunt foarte importante. Când vorbesc despre ”control” nu mă refer la sursele de finanţare a acestora, deşi nu este ultimul aspect de care ar trebui să se ţină cont aici. În primul rând mă refer la direcţiile şi obiectivele pe care şi le-au stabilit aceşti actori sociali: apropierea europeană nu doar la nivel de discurs politic, dar şi la nivel de realităţi cotidiene.

Astfel, prin informarea constantă şi insistentă cu privire la eventuale consecinţe negative ale aderării la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi cu privire la avantajele semnării Acordului de Asociere, s-a ajuns la obţinerea unei victorii în domeniul informaţional. Mediul online a salvat nu doar vectorul de orientare al politicii externe ucrainene, dar cel mai probabil şi finalul de mandat prezidenţial al lui Victor Ianukovici.

Nu ştiu cât se vor alimenta cu această apropiere europeană ucrainenii. Ei au mai avut şi altădată momente în care au lăsat garda jos. De fapt, cine nu le-a avut?

Faptul că oficialii europeni au limitat în timp acest proces de ”producere” a unei reacţii este de apreciat. Susţinerea deschisă a Ucrainei a contat foarte mult. Ucrainenii au cerut ajutor, exact ca şi data trecută. Doar că de această dată l-au şi primit sub diferite forme. Pe rând, mai multe state europene, dar şi SUA şi-au făcut cunoscute poziţiile faţă de presiunile ruseşti asupra Ucrainei. Cazul Republicii Moldova, care a urmat, a fost inclus în mod natural în toată această dezbatere. Şi aici Chişinăul a avut doar de câştigat. A fost luat de val - unul bun. Cred că dacă Republica Moldova ar fi fost singurul stat supus presiunilor externe, consecinţele ar fi fost diferite pentru toate părţile implicate.

Şi-a făcut Chişinăul temele pentru Summitul de la Vilnius? În ce măsură R. Moldova a implementat reformele la care s-a angajat faţă de UE?

Parţial. Probleme nerezolvate încă mai sunt. Dar o să mă repet: este cel puţin la fel de important să ştim ce avem de făcut după Summit-ul de la Vilnius. Acest eveniment nu trebuie să fie transformat într-o limită a Parteneriatului Estic, a Politicii Europene de Vecinătate sau a Uniunii Europene de a acţiona în Estul Europei. Este un Summit de evaluare, care trebuie să arate atât statelor membre, cât şi Uniunii Europene care sunt realizările, care sunt oportunităţile şi opţiunile viitoare, care sunt punctele slabe. Evaluarea corectă, responsabilă a tuturor acestor aspecte trebuie să contribuie într-un final la adoptarea acelei strategii post-Parteneriat Estic despre care experţii vorbesc şi pe care Uniunea Europeană se arată a fi foarte indecisă să şi-o asume.

Temerile UE probabil merg spre zona parteneriatului bilateral cu Federaţia Rusă, a negocierilor pentru Acordul de Parteneriat Strategic. Dar atât Bruxelles-ul, cât şi Moscova greşesc când exclud ca posibilitate găsirea unui compromis onest, care să producă beneficii pentru ambele părţi. În relaţia dintre ele există o interdependenţă, care nu poate fi anulată atât de uşor şi este important că aceasta să fie acceptată şi valorificată. Până la urmă vorbim despre o relaţie de reciprocitate, în care Rusia are nevoie de UE şi invers.

Angela Grămadă este coordonatoare a Programului Politică Externă la Centrul de Studii Est-Europene şi Asiatice din cadrul SNSPA şi lector la Universitatea "Perspectiva-INT" din Chişinău.