Analist: Va fi o luptă grea în septembrie în Moldova. PAS e erodat, dar Maia Sandu îl poate tracta. Nicuşor Dan poate fi actor în campanie

Analistul politic Cristian Hriţuc a venit cu o serie de precizări după prima vizită oficială a preşedintelui Nicuşor Dan în Republica Moldova, unde s-a întâlnit cu Maia Sandu.
"Poza zilei vine de la Chişinău. Doi lideri de stat care au cam aceeaşi energie. Oneşti, modeşti, autentici. Amândoi transmit aceste calităţi şi probabil vor face o echipă foarte bună în anii viitori. După aproape 15 ani de la plecarea regimului Voronin, putem spune că relaţia România-Republica Moldova a ajuns din punct de vedere al colaborării în cel mai avansat punct. Sunt firme care lucrează de o parte şi de alta, s-a început interconectarea energetică, se fac poduri peste Prut şi România este principalul partener comercial", a declarat Cristian Hriţuc.
Mai mult, consultantul politic a remarcat că, după ultimele alegeri prezidenţiale, am putut vedea că s-a creat o punte şi mai mare, implicarea românilor din dreapta Prutului în viaţa politică de la Bucureşti luând amploare.
"S-a creat o energie specială care poate fi benefică şi aici şi acolo. După alegeri, am zis că se simte că am mai trecut un prag, am avansat. Am gândit la fel, am simţit la fel, cei de aici, cu cei de peste Prut. Dacă se vor depăşi cu bine şi alegerile parlamentare din Republica Moldova, atunci probabil relaţia dintre Republica Moldova şi România va mai avansa încă un nivel. Atunci, cei doi preşedinţi vor putea lucra pentru o armonizare şi mai bună atât a instituţiilor cât şi a politicilor dintre cele două state. Poate, dacă vom forţa un pic, dacă şi contextul geopolitic ne va ajuta, intrarea în UE a Moldovei se va produce", a declarat Cristian Hriţuc.
Potrivit analistului, va fi o luptă grea în septembrie. România va trebui să ajute în special pe partea contracarării războiului hibrid. De ce nu, se pot identifica şi câteva măsuri economice care să vină ca formă de sprijin.
"PAS este erodat şi nu poate peste noapte să recupereze procentele pierdute. Nu are un lider de partid care să poată duce lupta electorală. Lupta din septembrie trebuie dusă în special de Maia Sandu, care are cota necesară pentru a tracta partidul. Şi, de ce nu, Nicuşor Dan poate fi un actor în campanie, transmiţând cât mai multe mesaje despre beneficiile UE şi despre ce ar însemna pentru Moldova aderarea la UE. Nicuşor Dan poate fi un susţinător activ în septembrie al Maiei Sandu şi al drumului spre vest al Moldovei şi ar avea un impact puternic şi în diaspora moldovenească", a conchis Cristian Hriţuc.