Funcţionara cu Lexus care se opunea concedierilor de la Senat a înfiinţat Partidul Justiţiei Sociale împreună cu doi colegi

Tribunalul Bucureşti a aprobat, pe 7 mai 2025, înfiinţarea Partidului Justiţiei Sociale, o nouă formaţiune politică de stânga, fondată de angajaţi ai Senatului României. Printre membrii fondatori se numără Cristina Ionela Tărteaţă, consilier parlamentar cunoscută pentru rolul său vocal în protestele împotriva măsurilor de disponibilizare anunţate de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, la începutul anului, scrie G4Media.
Alături de Tărteaţă, funcţionara cu Lexus, două apartamente, ceasuri şi bijuterii, fondatori ai partidului sunt şi Daria Elena Petrache, precum şi Bogdan Cătălin Frîncu — al cărui nume a fost iniţial anonimizat în documentele instanţei, dar apare public pe pagina de Wikipedia a formaţiunii. Toţi trei sunt în continuare angajaţi ai Senatului, în ciuda reducerii cu 149 de posturi în urma restructurării.
Pe site-ul partidului, lansarea oficială este anunţată ca fiind în pregătire, urmând să aibă loc un congres pentru alegerea structurilor de conducere. De asemenea, este promovat „Cardul Social”, oferit susţinătorilor în schimbul unei contribuţii de 500 de lei. Acesta promite reduceri în magazine partenere, acces prioritar la evenimentele partidului şi, controversat, „acces facil în secţiile de votare”. Tărteaţă a declarat pentru G4Media.ro că sintagma se referă la posibilitatea de a deveni observator la alegeri, nu la un privilegiu ilegal.
Cristina Tărteaţă (45 de ani), fost membru PSD şi secretar de stat în Ministerul Turismului (2017–2019), a candidat la europarlamentarele din 2019 şi a fost membră în Consiliul de Administraţie al ROMATSA. Este absolventă a Universităţii „Spiru Haret”, cu master la Academia Naţională de Informaţii şi doctorat obţinut la SNSPA sub coordonarea lui Teodor Meleşcanu.
Conform celei mai recente declaraţii de avere, Tărteaţă deţine un Lexus (2012), două apartamente în Bucureşti, ceasuri şi bijuterii de 25.000 de euro, are un credit de peste 270.000 lei şi a împrumutat o firmă cu 93.000 lei. În 2023, a avut un venit lunar net de circa 7.800 lei din activitatea în Senat.
În trecut, Tărteaţă a fost asociată în afaceri cu omul de afaceri egiptean Dahwa Youssef, condamnat în prima instanţă în 2020 la 13 ani de închisoare pentru o evaziune fiscală de 2,7 milioane de euro. Dosarul se află în apel, cu termen pe 27 iunie 2025.
Partidul Justiţiei Sociale se autodefineşte ca fiind de orientare naţional-conservatoare şi socială, propunând o alternativă la modelul capitalist, în favoarea unei societăţi echitabile, solidare şi juste social. Formaţiunea promite să lupte pentru drepturi egale şi sprijin pentru categoriile vulnerabile.