Analist de securitate cibernetică: Sistemele de vot ale companiei Dominion au fost conectate cu actori din China şi Iran - mărturie

Centru de vot în Austin, Texas, 13 octombrie 2020. (Sergio Flores/Getty Images)
Tom Ozimek
27.11.2020

O analiză criminalistică digitală efectuată de un fost analist de informaţii militare, al cărui nume a fost secretizat din motive evidente, dar a cărui mărturie însoţeşte plângerea depusă de avocata Sidney Powell împotriva oficialilor electorali ai statului Michigan, susţine că prezintă „dovezi fără echivoc” că serverele companiei Dominion Voting Systems erau accesibile şi au fost „cu siguranţă compromise de actori malefici, precum Iranul şi China”.

Plângerea lui Powell, depusă pe 25 noiembrie împotriva guvernatorului Gretchen Whitmer al statului Michigan, secretarului de stat din Michigan, Jocelyn Benson, şi altora, citează mărturia notarizată (pdf), aşa cum a fost scrisă de un fost analist de informaţii SYGINT (spionaj electronic) din 305-th Military Intelligence care arăta că „software-ul [maşinilor de vot ale companiei] Dominion a fost accesat de agenţi care acţionează în numele Chinei şi Iranului pentru a monitoriza şi manipula alegerile, inclusiv cele mai recente alegeri generale din SUA din 2020”.

O plângere separată (pdf) în Georgia abordează afirmaţia, susţinând că „prin utilizarea de servere şi angajaţi conectaţi cu actori malefici [rogue, n.r.] şi influenţe străine ostile combinate cu numeroase securizări scurse şi uşor de descoperit, Dominion a permis adversarilor străini să acceseze date şi a furnizat intenţionat acces la infrastructura sa permiţându-le monitorizare şi manipulare alegerilor, inclusiv cea mai recentă, din 2020”.

Analistul, care a susţinut că are „o vastă experienţă de hacker care acţionează în scopuri bune, pentru a securiza sistemele, şi este folosit de unii dintre cei mai buni specialişti în sisteme de vot din lume”, a spus că a scanat servere ale reţelei Dominion şi a găsit o serie de relaţii cu entităţi străine, inclusiv urme de acces pe serverele Dominion ale unei reţele din Hunan, China.

O altă analiză criminalistică a confirmat legăturile către o adresă IP iraniană, a mai subliniat analistul, care a concluzionat că toate aceste urme arată „că agenţii străini ai naţiunilor agresoare au avut recent acces la listele electorale din SUA”.

Analistul a declarat că descoperirile arată un „eşec complet” al companiei Dominion în "securizarea de bază a sistemelor cibernetice [de vot, n.r.]".

„Aceasta nu este o problemă tehnologică, ci mai degrabă o problemă de guvernanţă şi securitate de bază: dacă nu este corectată, viitoarele alegeri din Statele Unite nu numai că vor fi nesigure, cetăţenii nu vor avea încredere în rezultate”, a concluzionat analistul.

Dominion nu a răspuns la o întrebare din partea The Epoch Times cu privire la acuzaţii, deşi compania a emis o declaraţie miercuri, în aceeaşi zi în care Powell a intentat plângerea în Michigan, Dominion spunând că au existat „acuzaţii nefondate împotriva companiei şi a sistemelor sale de vot” în ultimele zile.

Compania a adăugat: „Sistemele de vot Dominion sunt proiectate şi certificate de guvernul SUA ca fiind închise [din punct de vedere al securităţii informatice, n.r.] şi nu sunt conectate la internet. De asemenea, tabulatoarele Dominion nu au expuse mufe USB sau alte porturi de memorie".

Comunicatul companiei Dominion a fost transmis după ce Powell a susţinut în plângerea sa că „sute de mii de buletine de vot ilegale, neeligibile, duplicate sau pur fictive” au fost permise, într-o „fraudă electorală masivă”.

Plângerea mai susţinea că software-ul şi hardware-ul maşinilor Dominion Voting Systems utilizate de statul Michigan au ajutat la facilitarea fraudei.

„Sistemele Dominion folosesc un software proiectat de Smartmatic Corporation, companie care şi-a schimbat numele în Sequoia în Statele Unite”, se arată în plângere (pdf).

Dominion a spus că nu are legături financiare sau organizaţionale cu Smartmatic, deşi a spus că a cumpărat active de la o companie deţinută anterior de Smartmatic. Atât Dominion, cât şi Smartmatic, care au fost create de ingineri din Venezuela, au negat legăturile cu guverne străine.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor