Ana Bogdan, început promiţător la turneul WTA 250 de la Parma!
Jucătoarea română s-a calificat în optimile competiţiei italiene, luni, graţie succesului înregistrat cu scorul de 6-1, 6-2, în faţa sportivei din Brazilia, Laura Pigossi.
Ana Bogdan (29 ani, 53 WTA) nu a avut deloc emoţii în prima rundă a turneului WTA 250 de la Parma, dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, acolo unde a avut-o ca oponentă pe sud-americana Laura Pegossi (28 ani, 108 WTA).
Românca, cap de serie numărul şase, s-a impus cu 6-1, 6-2 după 73 de minute de joc efectiv.
În duelurile directe dintre cele două iubitoare ale sportului alb, Ana Bogdan conduce acum cu 2-0. Primul lor duel a fost anul acesta, în sferturi la Varşovia (6-1, 6-1).
Bogdan va primi de la organizatori un cec de 3.065 de dolari şi 30 de puncte WTA, urmând ca în continuare să joace împotriva învingătoarei din partida care le opune pe Reka-Luca Jani (Ungaria) şi Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia).