Americanii îi fac temele lui Grindeanu. Premierul primeşte o "foaie de parcurs" privind statul de drept
alte articole
O delegaţie a companiilor americane i-a oferit premierului Sorin Grindeanu o foaie de parcurs, pregătită de experţi de la Washington, cu prevederi referitoare la statul de drept, transparenţă şi eficienţă, prevederi considerate prioritare de oamenii de afaceri din SUA pentru dezvoltarea afacerilor între cele două părţi.
Documentul înmânat lui Grideanu este intitulat „Calea spre prosperitate” („Roadmap to Prosperity”) şi conţine cinci recomandări pentru întărirea relaţiilor economice dintre România şi SUA: continuarea îmbunătăţirii mediului de afaceri din România, un dialog la nivel înalt între cele două guverne pe teme economice, aprofundarea cooperării pentru dezvoltarea capacităţii strategice de securitate, inclusiv în domeniul energiei, sprijinirea sistemului de educaţie şi sănătate pentru consolidarea competitivităţii economice, precum şi sprijin pentru companiile româneşti care îşi doresc să investească în SUA. Documentul a fost transmis şi preşedintelui SUA, Donald Trump, şi administraţiei americane.
Gestul, unul fără precedent, a avut loc în cadrul unei întâlniri avute de premierul Grindeanu cu o delegaţie condusă de Eric Stewart, preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO). La reuniune au participat 12 dintre cele mai puternice companii americane care derulează investiţii în România sau care sunt interesate să investească în ţara noastră: Amgen, Archer Daniels Midland, Bell Helicopter, The Boeing Company, ExxonMobil, General Dynamics, Medtronic, Mega Company, MetLife, Oshkosh Defense, Pfizer, Smithfield, Timken.
"Statul de drept, transparenţa, eficienţa, acestea sunt incluse într-o foaie de parcurs pe care am prezentat-o celor două guverne (SUA şi România n.r.). Mi se pare o parte extrem de normală în a face afaceri, pentru ca priorităţile să fie focusate clar ambelor guverne. În trecut, Guvernul SUA a lucrat foarte aproape cu Guvernul român pe toate aceste chestiuni. Am văzut foarte mult progres şi companiile noastre se simt încrezătoare că atunci când fac afaceri în România totul va fi corect, legal şi transparent. Un exemplu vizavi de această încredere este această misiune de afaceri care a fost prezentă aici, cea mai mare misiune de afaceri adusă vreodată în România. Companiile sunt foarte entuziasmate de ce se întâmplă", a declarat Stewart, citat de Agerpres, la finalul întâlnirii.
Potrivit lui Stewart, foaia de parcurs a fost pregătită de experţi din Washington, familiarizaţi cu domeniul de afaceri şi cu România.
"Ţările noastre au fost întotdeauna foarte bune prietene şi sperăm ca relaţia noastră economică să ajungă la fel de bună precum cea politică. România are multe avantaje competitive, cel mai notabil este educaţia. Când noi venim în anumite ţări nu avem o primire prea călduroasă, dar din partea dumneavoastră şi a poporului avem parte de o primire călduroasă. Noi, la consiliul de afaceri AMRO, am pregătit o foaie de parcurs pentru ca Guvernul dumneavoastră să o ia în considerare. A fost pregătită de mulţi experţi din Washington care sunt familiarizaţi cu domeniul de afaceri şi cu România", a mai arătat oficialul AMRO, conform Agerpres.
Conform HotNews, este fără precedent ca mari corporaţii dintr-o ţară aliată să dea Guvernului României un astfel de document, însă acest fapt vine ca urmare a derapajelor majore ale coaliţiei PSD-ALDE din primele trei luni de guvernare.