Alianţa Naţional Ţărănistă a rupt protocolul cu AUR: Simion are tendinţe totalitare, un stil de conducere dictatorial

Alianţa Naţional Ţărănistă a rupt protocolul de colaborare cu AUR, decisă în unanimitate, în cadrul forurilor de conducere ale partidului. Şeful formaţiunii Radu Ghidău a lansat acuzaţii dure la adresa lui George Simion, pe care îl acuză că are "tendinţe totalitare".
"Decizia de a pune punct colaborării cu AUR a fost luată în urma unei analize detaliate a comportamentului şi a acţiunilor domnului George Simion, liderul AUR. Alianţa Naţional Ţărănistă a constatat că domnul Simion nu împărtăşeşte valorile şi principiile fundamentale ale democraţiei şi ale unui dialog deschis şi constructiv în politică. Ne-am confruntat cu o lipsă constantă de receptivitate şi deschidere din partea domnului Simion în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor reale ale românilor şi adoptarea unor politici responsabile şi eficiente pentru binele comun", a transmis Radu Ghidău.
Şeful ţărăniştilor susţine că, în ciuda eforturilor sale de a aduce propuneri constructive şi de a contribui la dezvoltarea societăţii româneşti, a fost întâmpinat "cu indiferenţă şi respingere".
"Considerăm că abordarea domnului Simion în politică e una marcată de tendinţe totalitare şi de un stil de conducere dictatorial, care nu se încadrează în valorile noastre democratice şi în respectul pentru diversitatea şi pluralismul opiniei. Alianţa Naţional Ţărănistă e un partid dedicat promovării democraţiei autentice, a dialogului deschis şi a unei guvernări responsabile. Ne luăm angajamentul faţă de cetăţeni să acţionăm în interesul comun şi să ne opunem oricărei forme de abuz sau de monopolizare a puterii politice. Încheiem această colaborare încrezători că decizia noastră este în conformitate cu valorile şi principiile pe care le reprezentăm şi că vom continua să ne angajăm pentru binele românilor şi pentru progresul societăţii noastre", a conchis Radu Ghidău.