Adolescenţii din România, victimele unei "epidemii a fumatului". Cum ocolesc restricţiile tutunul încălzit şi ţigările electronice

(YouTube Screenshot)
Andrei Popescu
06.06.2023

Peste 50% dintre elevii de liceu au fumat ţigări electronice sau produse de tutun încălzit în ultimele 30 de zile, potrivit celui mai recent studiu din România despre fumat, realizat de Institutul de Sănătate Publică, în perioada octombrie-decembrie 2022.

Noile produse de tutun, aşa cum sunt ele denumite, reprezintă o “chichiţă” a industriei tutunului, care a reuşit să ocolească toate reglementările în vigoare şi să declanşeze o epidemie de fumat în rândul adolescenţilor, a explicat, pentru G4Media.ro, Ramona Brad, preşedinta iniţiativei civice “2035 fără fumat”.

Potrivit sursei citate, deşi reprezintă ultima modă în rândul tinerilor, noile produse de tutun sunt încă nereglementate în România. Industria tutunului a profitat de un vid legislativ şi a impus pe piaţă aceste produse ocolind toate restricţiile în vigoare.

Cu excepţia reclamelor la TV, continuă G4Media, noile produse din tutun se pot promova agresiv prin publicitate stradală, online sau prin campanii promoţionale. Se pot livra prin curier – ocolind limita de vârstă şi se pot fuma în spaţii închise. În plus, noile produse de tutun sunt promovate ca o alternativă sănătoasă la ţigările tradiţionale, deşi mai multe studii demonstrează că nu sunt deloc lipsite de riscuri.

“Deşi industria prezintă adesea produsele din tutun încălzit drept produse cu risc redus în comparaţie cu produsele din tutun convenţionale, susţinând că acestea îi ajută pe fumători să renunţe la fumat, există tendinţe îngrijorătoare de popularitate în rândul tinerilor. Dovezile arată, de asemenea, că mulţi utilizatori devin utilizatori duali, în pofida faptului că intenţionează să diminueze consumul unui alt produs din tutun. Ca şi alte produse din tutun, produsele din tutun încălzit conţin nicotină, o substanţă care creează dependenţă, iar dovezile arată că acestea emit substanţe chimice, inclusiv mai multe substanţe toxice”, se arată într-un raport al Comisiei Europene.

La rândul său, Direcţia de Sănătate Publică din România a atenţionat, într-o analiză recentă, că acest comportament are şanse mari să anuleze toate eforturile depuse până acum şi să “renormalizeze” fumatul.

De asemenea, Ramona Brad a declarat că, în condiţiile în care, în România, produsele din tutun au fost definite într-o lege din 2002, când nu existau noţiunile de ”tutun încălzit” sau ”vaping”, industria tutunului a profitat de această înţelegere limitată şi a dezvoltat produse noi.

“În multe ţări europene a început să se aducă la zi legislaţia, România ţine pasul pe loc. Noi am încercat în anul 2018 să restricţionăm promovarea, dar ne-am blocat la Comisia de cultură din Camera Deputaţilor. Lobby-ul industriei de tutun este foarte puternic”, a adăugat ea.

Totodată, tutunul încălzit beneficiază de accize mai mici în ţara noastră.

“În 2017 industria tutunului a negociat intens cu Guvernul României. În final, s-a stabilit ca accizele pentru noile produse din tutun să fie de şase ori mai mici. Sub pretextul investiţiilor pe care le fac în ţara noastră, companiile de tutun reuşesc să blocheze şi reglementarea, şi taxarea”, a mai afirmat Ramona Brad.

Comisia Europeană a început să ia măsuri.

Mai exact, potrivit G4Media, produsele din tutun încălzit aromatizare vor fi interzise începând din luna octombrie şi sunt anunţate creşteri de taxe. Uniunea Europeană vrea să propună o taxă pentru ţigările electronice, ca parte a unei reorganizări a impozitării întregii industrii a tutunului, potrivit unui proiect de document al Comisiei Europene. Noul regim fiscal va alinia impozitarea noilor produse de tutun cum ar fi ţigările electronice şi tutunul încălzit, la cea a ţigărilor clasice şi, de asemenea, va dubla nivelul accizelor pentru ţigări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor