Accesul la CEDO nu trebuie restricţionat (director Amnesty International Irlanda)

În loc să restricţioneze accesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), ţările ar trebui să depună eforturi mai mari pentru a pune în aplicare hotărârile instanţei. Acest lucru este valabil în special pentru Bulgaria, Grecia, Italia, Polonia, România, Rusia, Ucraina şi Turcia, care în 2011 au primit cea mai mare parte a sentinţelor judecătoreşti negative, este de părere Colm O'Gorman, directorul executiv al Amnesty International Irlanda, semnatarul articolului publicat luni de The Irish Times.

Cazurile arată că instanţele naţionale de multe ori înrăutăţesc lucrurile şi de aceea este foarte important să se protejeze dreptul oamenilor de a se adresa CEDO, consideră O'Gorman.

Premierul britanic David Cameron a lansat recent o ofensivă majoră împotriva CEDO, spunând că sunt necesare schimbări pentru a împiedica inundarea instanţei cu cazuri. Deşi susţin abordarea cazurilor restante, propunerile Marii Britanii ar limita capacitatea oamenilor de a-şi trimite dosarele la CEDO.

Instanţa europeană a avut peste 150.000 de cazuri care îşi aşteaptă rezolvarea, în ianuarie, şi a dat un verdict în 52.000 de cazuri anul trecut. Întârzierile au fost o caracteristică îngrijorătoare a Curţii timp de mulţi ani, dar s-au înregistrat ameliorări. Instanţa procesează acum rapid cazurile care nu îndeplinesc cerinţele de baza de admisibilitate şi estimează că restanţele unor astfel de cazuri vor fi rezolvate în trei ani.

Mai mult, organismului înrudit, Consiliul Europei, şi celor 47 de membri ai săi le revine să asigure că ea dispune de resursele necesare pentru a aborda cazurile ce-i sunt prezentate.

Munca Curţii este de a pune în aplicare Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a audia cazurile care apar în oricare din cei 47 de membri ai Consiliului Europei. Instanţa a constatat încălcări ale drepturilor omului în 85% din cele 1.500 de cazuri pentru care a emis o hotărâre definitivă.

În februarie, instanţa a găsit Rusia vinovată după ce poliţia a dus un bărbat din celula sa într-o pădure, unde acesta a fost bătut pentru a forţa mărturisirea unei crime. De asemenea, Curtea a considerat Ucraina responsabilă pentru o bătaie a poliţiei, care a lăsat un om cu handicap. În ambele cazuri, autorităţile nu au reuşit să investigheze delictele comise de poliţie şi să-i aducă pe cei vinovaţi în faţa justiţiei.

Prin urmare, de ce vrea guvernul britanic, sub forma unor propuneri de 'reformă', să slăbească o instanţă care încearcă să asigure că aceste tipuri de încălcări ale drepturilor omului nu rămân nepedepsite?, se întreabă O'Gorman.

Cazurile inadmisibile sunt o povară, dar una familiară şi acceptabilă, este de părere semnatarul articolului. Este mai bine să triezi din cazurile neîntemeiate decât să limitezi accesul la instanţe de judecată. Dar ce se poate spune despre aşa-numitele 'cazuri' repetitive, care cuprind 50-60% din toate cazurile admisibile? De fapt, aceste cazuri sunt aduse în mod repetat împotriva unor ţări pentru torturarea unor persoane suspectate, detenţie arbitrară, ucidere, precum şi pentru eşecul de a proteja drepturile omului.

Poate că cea mai deranjantă sugestie a Marii Britanii este că instanţa nu ar trebui să accepte o cerere dacă ea este similară cu cea 'examinată de o instanţă naţională, ţinând cont de drepturile garantate de Convenţie', cu excepţia cazului în care instanţa naţională 'a săvârşit o eroare în mod clar'. Dar cum va funcţiona acest lucru? Va trebui CEDO să accepte pretinderea instanţelor naţionale că ele au ţinut seama de Convenţia privind drepturile omului?

Marea Britanie şi alte ţări care sprijină aceste propuneri susţin că o istorie îndelungată de protejare a drepturilor omului este o dovadă de bune intenţii. Dar poate că pur şi simplu ele nu vor un control regional privind practicile lor. Printre acestea se numără şi transferurile ilegale în locuri de tortură şi încercările de deportare a unor copii neînsoţiţi în Afganistan.

Este la latitudinea celorlaltor state membre ale Consiliului Europei să le oprească, asigurând că CEDO dispune de resursele necesare pentru a-şi face munca şi opunându-se încercărilor de a submina unul din principalii garanţi ai drepturilor omului din Europa, subliniază în final autorul articolului.