2025, declarat “Anul Centenar al Patriarhiei Române”. BOR va primi bani de la stat pentru marcarea evenimentului

Patriarhul Daniel (Facebook / Patriarhul-Daniel)
Andrei Popescu
21.03.2024

O lege promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicată în Monitorul oficial arată că Anul 2025 a fost declarat “Anul Centenar al Patriarhiei Române”, iar cu acest prilej Biserica Ortodoxă Română organizează activităţi şi evenimente prin care să omagieze memoria tuturor acelora care s-au ostenit pentru recunoaşterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi dobândirea rangului ei de Patriarhie.

Prin urmare, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii, în limita alocărilor bugetare aprobate, şi pot sprijini logistic activităţile organizate de Biserica Ortodoxă Română cu acest prilej, relatează HotNews.ro.

Bugetul pe 2025 va fi redactat de noul Guvern după alegerile din acest an.

Potrivit site-ului citat, în 2024, ca în fiecare an, prin Secretariatul General al Guvernului s-au acordat bani pentru culte, sumele fiind cele de mai jos:

1. Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult, acordat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte: 1,244 miliarde lei, cu 19% mai mult decât în 2023.

Programul este destinat cultelor recunoscute pentru sprijinirea salarizării clerului din ţară cât şi pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe Române din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din afara graniţelor, în special activităţi adresate tinerilor, dar şi a personalului neclerical trimis să deservească aşezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române, cât şi a celui neclerical din judeţele Covasna şi Harghita.

2. Alocaţii bugetare pentru salarizarea personalului din învăţământul teologic: 9,18 milioane lei, la fel ca în 2023.

Programul este destinat cultelor recunoscute pentru sprijinirea salarizării personalului neclerical angajat în unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autorizate şi acreditate.

3. Lăcaşuri de cult: 458 milioane lei, cu 7% mai mult.

Programul este destinat susţinerii cultelor religioase recunoscute din România pentru restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult care sunt monumente istorice şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, pentru completarea fondurilor proprii necesare întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult cu venituri mici sau fără venituri, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural religioase, pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult, pentru achiziţionarea de imobile necesare desfăşurării activităţii unităţilor de cult şi de asistenţă socială susţinute de acestea, pentru sprijinirea activităţilor de asistenţă socială organizate de cultele religioase în spitale, centre de plasament, cămine pentru bătrâni şi alte forme de asistenţă, pentru susţinerea unor acţiuni cu caracter intern şi internaţional realizate de cultele religioase din România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor