Zona crepusculară a oceanelor ar putea hrăni lumea
Explorarea marilor adâncimi marine a fost abandonată de un sfert de secol. (photos.com)
Între 200 şi 1.000 de metri adâncime trăieşte o comunitate de peşti, calamari şi crustacee, a căror biomasă depăşeşte toate capturile actuale din domeniul pescuitului. Această zonă crepusculară a oceanelor conţine până la 90% din biomasa totală de peşte din oceane. Potrivit unei echipe internaţionale de oameni de ştiinţă, se estimează că există echivalentul a 1,3 tone de peşte pe cap de locuitor, astfel încât interesul de a pescui în această zonă ar putea creşte. Dar oamenii de ştiinţă se tem că se va ajunge la o "goană după aur", fără reguli.
În adâncul mării există o mare cantitate de resurse de proteine încă neexploatate, dar orice tip de potenţială exploatare trebuie făcută cu precauţie, spune comunitatea ştiinţifică. Viaţa în zona crepusculară este o potenţială sursă majoră de peşte şi acizi Omega 3, necesare pentru a hrăni populaţia lumii.
În această parte a oceanului nu ajunge lumina soarelui, deoarece se afllă între 200 şi 1.000 de metri adâncime. Cel mai frecvent se întâlneşte un peşte numit peştele felinar - una dintre speciile Cyclothone, considerată vertebratul cel mai abundent de pe planetă. Din aceşti peşti, numiţi myctophids, sunt cunoscute 245 de specii, au o lungime între 10 şi 15 cm şi sunt distribuiţi în tot oceanul. Împreună cu calamarii şi crustaceele, care sunt detectate acustic până la 500 de metri, migrează aproape de suprafaţa apei pentru a se hrăni. Se estimează că există încă un milion de specii de peşti de descoperit în acea zonă.
Având în vedere această biodiversitate abundentă, interesul pentru pescuitul în această zonă este în creştere, dar încă nu există reguli.
Într-un articol publicat în revista Frontiers in Marine Science, o echipă internaţională de cercetători din Danemarca, Marea Britanie, Portugalia şi Spania, condusă de Xabier Irigoien, de la centrul spaniol AZTI, a ridicat vocea pentru a face posibilă o mai bună înţelegere a rolului acestei comunităţi de peşti în menţinerea biodiversităţii şi influenţa acestora asupra echilibrului climatic, dat fiind că este în prezent una dintre regiunile cel mai puţin studiate ale oceanelor.
Pentru a defini limitele de exploatare durabilă a acestei comunităţi de peşti este necesară o informaţie de bază: biologia populaţiilor lor, rolul lor în lanţurile alimentare marine, influenţa lor în reglarea climei. Această comunitate de peşti oferă hrană pentru multe specii-cheie, inclusiv ton, rechini şi balene.
Cu toate acestea, importanţa lor în lanţul alimentar nu este cuantificată. În plus, comunitatea de peşte din zona crepusculară are un rol important în reglarea climei. Pe parcursul migraţiei lor zilnice la suprafaţa apei, pentru a se hrăni, consumă plancton, dar transportă carbon în fundul oceanului. Acest lucru înseamnă un mecanism rapid de transport de carbon din atmosferă în ocean, reducând efectul de CO2 asupra încălzirii globale.
O presiune de pescuit tot mai mare
În prezent, nu există o presiune mare de pescuit pe această comunitate de peşti, dar în curând va fi. Tehnicile de pescuit existente nu sunt prea profitabile dacă zona se exploatează pentru producţia de peşte, dar extracţia acizilor graşi esenţiali ai unor specii ar putea face profitabilă exploatarea, potrivit unor cercetători.
„Cum multe stocuri de peşte sunt supraexploatate, alternativa de resurse din zona crepusculară va fi de interes major. Au existat deja mai multe încercări de a exploata această comunitate de peşte şi temerile sunt că se va ajunge la un fel de "goană după aur", fără regulamente, de îndată ce tehnologia va fi disponibilă şi costurile justificate. Comunitatea ştiinţifică se confruntă cu o mare provocare”, spune ecologistul marin de la AZTI, Angel Borja.
„Din toate cercetările pe care le-am făcut în cariera mea, aceasta este cu siguranţă cea mai importantă problemă cu care m-am confruntat”, subliniază oceanograful Michael St. John, de la DTU Aqua National Intitute of Aquatic Resources din Danemarca, primul autor al studiului.
Acest articol a fost realizat cu informaţii din studiul publicat în revista Frontiers in Marine Science semnat de Michael A. St. John, Angel Borja, Guillem Chust, Michael Heath, Ivo Grigorov, Patrizio Mariani, Adrian P. Martin and Ricardo S. Santos.
