Profesor la Oxford, avertisment sumbru: România riscă să fie îngropată în bezna dictaturii / Cine alimentează "fantomele trecutului"

Călin Georgescu, George Simion şi Marius Lulea alimentează ideologic cele mai întunecate fantome ale trecutului — fascismul şi ceauşismul, a acuzat, într-o intervenţie la postul B1 TV, Corneliu Bjola, profesor de diplomaţie digitală la Oxford, care avertizează că România riscă să alunece într-o nouă formă de dictatură, dacă aceşti lideri politici ajung la putere.

Jurnalistă: În primul rând, sunt aceste declaraţii halucinante ale lui Călin Georgescu, dar apare şi domnul Marius Lulea, care e mâna dreaptă în AUR, care face un nou atac la televiziuni şi ne explică de ce nu era bun George Simion pentru Georgescu, că era în capcană Georgescu, manipulat.

Corneliu Bjola: Domnul Lulea vine din aripa mai comunistă, mai ceauşistă a AUR, domnul Georgescu vine însă din aripa fascistă. Sigur, putem să interpretăm declaraţiile domnului Georgescu în culoare electorală, probabil că domnul Simion are anumite probleme şi încearcă să-şi mobilizeze electoratul.

Eu o să vorbesc mult mai apăsat. Domnul Georgescu nu dă doi bani pe copiii respectivi, nu dă doi bani pe bătrâna care croşetează, nu-l interesează. Domnul Georgescu a stat, îmbuibat, la Viena, pe banii nu ştiu cui, se vorbeşte de toată această legătură cu Rusia, casa în care stă în momentul de faţă este plătită de un oligarh care are legături cu Rusia. Deci este un om care nu are niciun fel de legătură, el doar calcă pe demnitatea acestor oameni, se foloseşte de ei şi îi exploatează politic.

Asta este faza a doua de care am mai vorbit a acestui fascism românesc. Când ne gândim la fascist, de obicei, ca ideologie, ne gândim la Mussolini, la Hitler, la dictatori. Puţini vorbesc însă de emoţia care motivează ideologia fascistă. Şi emoţia care motivează ideologia vine de la Erich Fromm, un psiholog, un sociolog german, care, împreună cu Hannah Arendt, a studiat psihologia regimurilor totalitare.

Vorbea de această invidie transformată în ură. Această frustrare care vine de la oameni care sunt rataţi. Georgescu a fost toată viaţa lui un ratat. Nu a reuşit nimic în viaţa lui. N-a putut să găsească nimic. Chiar şi acele fundaţii care se lăudau cu Clubul de la Roma erau o mascaradă. N-a avut nicio legătură instituţională. Simion este un alt ratat. Lulea este un alt ratat.

Şi asta e problema: când invidia transformată în ură, de care vorbea Fromm, se îndreaptă către cineva care are avere, care a realizat în viaţă, care este văzut cu recunoaştere în societate – un anumit intelectual, o anumită intelectuală, cineva care are o influenţă în societate bine meritată. Ei, el n-a avut acces în momentul respectiv. Simion n-are acces. Nu o să-l primească nimeni la niciun fel de Bruxelles. Georgescu n-a reuşit nimic. Ne aducem aminte şi de Severin, când ştergea clanţele pe la Moscova.

Lipsa de recunoaştere motivează această politică a resentimentului. Şi de ce vorbesc acum? Pentru că cuvintele pe care le-a menţionat Georgescu au tâlcul lor în ideologia fascistă – „sclavi”, „stăpâni”, da? Ce înseamnă asta? În faza a doua se vorbeşte – şi e foarte important acest lucru – de o escaladare verbală de demonizare. Practic, inamicii lor, de care vorbea Georgescu, nu mai sunt oameni. Şi ştim că în Germania, când ai demonizat şi i-ai tratat pe ceilalţi ca neoameni...

Pentru că va veni faza a treia – şi va veni cu siguranţă – cu această tendinţă pe care o vedem, şi asta înseamnă agresiune fizică. Deci dacă Georgescu sau Simion, cumva, prin minune, reuşesc să ajungă la putere, agresiunile fizice se vor înteţi, pentru că tu ai acumulat, prin invidie, prin transformarea invidiei în ură colectivă, ai dat drumul la un fitil. Acest fitil se va termina prost, ştim din istorie. Asta este emoţia care motivează, inflamează ideologia fascistă.

Georgescu, într-un anumit sens, cultivă exact acest lucru. A văzut-o la trecut, o copiază întotdeauna la indigo. Discursul a fost penibil, forţat oarecum, dar gândiţi-vă să-l aveţi pe acest personaj săptămână de săptămână undeva pe canale, de aici încolo, ca autoritate română.

România, de fapt, iese de pe hartă, iese din istorie o perioadă, cu un astfel de personaj. El şi-a creat, de fapt, modelul după Ion Antonescu, vorbeşte ca Antonescu şi arată profilul ca Antonescu. Simion, interesant, l-a cultivat pe celălalt lider fascist, Zelea Codreanu. Deci avem o aripă puternică fascistă, care este interesată de un singur loc. Ei calcă pe cadavre în momentul de faţă. Nu-i interesează niciun copil, nu-i interesează de nimeni care face vacanţe. El a stat în vacanţe 10 ani de zile prin Viena, îmbuibat cu bani ruseşti.

Dar nu vorbim aici că el încearcă să arunce un anumit sentiment de compasiune. Nici vorba de aşa ceva. Exploatează, activează şi demonizează jumătate din România, pe care o vede dânsul că nu merită să trăiască, practic.

Noi suntem cei care am reuşit puţin în viaţă, suntem obiectul dispreţului lui. Şi noi trebuie să dispărem, nu? Asta spune. „Ce mă fac eu cu voi?” E a doua oară, după Simion, când apare problema asta: „voi”. „Ce mă fac eu cu voi?” Canalul lui Mihai Mălaimare, probabil ăsta este locul în care o să ajungem.

Deci asta este o retorică pe care orice sociolog o înţelege. O retorică verbală care se va termina foarte prost. Şi Georgescu ştie foarte bine în momentul de faţă ce fitil a aprins. O face cu nesimţire, ca în stilul clasic, călcând pe oameni care, într-adevăr, suferă – dar nu-l interesează. Pe el nu-l interesează absolut deloc ce se întâmplă cu aceşti oameni.

Jurnalistă: Avem şi o plângere făcută de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Casaţie şi Justiţie cu privire la modul în care Lulea încearcă să reabiliteze, fie şi simbolic, regimul comunist. Domnule profesor Bjola, el a mai vorbit despre cât de bun era comunismul, dar acum a spus atât de apăsat încât nu era doar pentru a aduna voturi, e vorba de un crez pe care-l are şi asta e foarte periculos.

Corneliu Bjola: Păi asta e problema cu statul român şi faptul că nu a funcţionat justiţia cum trebuie. Pentru că legislaţia există, nu? Şi domnul Georgescu, în loc să ne dea nouă lecţii despre banane, până acum probabil că era undeva la Jilava de mult timp pentru declaraţiile de susţinere pentru legionari, pentru Zelea Codreanu şi Antonescu, dar dosarul lui, minune, s-a clasat. Cine l-a ajutat să claseze, asta va trebui să fie aflat.

La fel şi cu domnul Lulea. Mă gândeam în momentul de faţă dacă un Lulea german ar fi făcut o declaraţie la un post german să spună: ştiţi ce, păi şi Hitler a făcut autostrăzi. Nu? Şi totuşi să ne gândim ce bine a fost.

Cred că era luat de guler şi aruncat imediat afară de la emisiune şi asta este problemă pe care o vedem în momentul de faţă. Pentru că nu este vorba de acele blocuri mizerabile pe care le-a construit Ceauşescu şi insalubre, pe care toţi le ştiam, nu? Şi de dezastrul pe care l-a lăsat după el. Lulea cred că ştie ce vorbeşte, încearcă să cultive o anumită audienţă. Dar aici este o problemă şi de instituţiile statului, care nu şi-au făcut datoria în momentul respectiv şi au lăsat acest cancer să crească, să crească, să crească şi uite că, după 35 de ani, a reluat lupta aia de la ’89.

Trebuie să ne confruntăm cu noi ceauşişti, cu noi fascişti, tocmai pentru că ei nu pot să vadă mai departe istoria României şi viitorul României, depăşit de această traumă care a reprezentat regimul comunist şi regimul fascist. Şi e interesant cum în AUR se întâlnesc aceste două extreme: regimul fascist şi regimul naţional-ceauşist pe care îl reprezintă Lulea. Lulea cultivă aceeaşi idee de invidie. Voi nu aveţi case? Lasă că vă dăm noi case; luăm de la ăştia care au case şi vă dăm. Cum facem? Găsim soluţii. Da, doamna Ioana Constantin are o maşină, ştiu eu ce maşină are? Păi de ce să n-aveţi? Duceţi-vă şi daţi-i în cap şi luaţi-i maşina.

Ăsta este modul de discurs în momentul de faţă pe care-l vezi de la aceste extreme. Invidia. Voi n-aveţi? Nu-i nicio problemă. Luăm de la alţii, de la chiaburi, de la evrei, cum se făcea pe vremuri, şi vă dăm vouă. Da, ce se întâmplă cu cei vechi? Găsim un canal, ca domnii Mihai Mălaimare... vedeţi acest reflex freudian pe care îl găsim la aceşti oameni. Ei caută soluţii. Dom’le, ce facem cu oamenii ăştia? Unde îi găsim? Şi, din când în când, se mai scapă unul public, cum e Mihai Mălaimare: la canal. La canal, pentru că asta este, în imaginarul colectiv, soluţia pentru ei. Nu poate să spună Auschwitz, nu poate să spună altfel.

Dar violenţa pe care ei au declanşat-o în societate şi modul în care au arestat viitorul României... Viitorul României este îngropat acum în această negură, această beznă pe care o vedem şi de comunism naţional-ceauşist şi de fascism.

Şi o singură precizare, apropo de imaginile pe care le-aţi prezentat cu domnul Băsescu. Domnul Băsescu a reuşit să facă numai o condamnare morală a securităţii. Asta a fost o problemă, pentru că ei s-au regrupat, au început să cultive aceleaşi mituri.

Ce e o condamnare? Aşa cum s-a făcut şi în regimul nazist. Nu vorbeşti de Gestapo acum în Germania, da? Nu începi să faci tu mituri despre securitate, că a apărat... n-a apărat nimic, a apărat un regim totalitar, un dictator împotriva poporului său. Asta a făcut securitatea: n-a apărat statul român, a apărat un regim totalitar, pe un dictator împotriva poporului său.

Iar Lulea, pentru genul ăsta de declaraţii, n-ar trebui să se apropie de la vreo 2 km de Palatul Victoria. Trebuie, probabil, să se ducă să stea pe acolo, să-şi mai construiască blocuri din alea comuniste pentru el şi membrii AUR. Dar, în niciun caz, genul acesta de discurs nu trebuie să fie acceptat. Şi faptul că acea emisiune de televiziune nu l-a luat de guler, ca în Germania, să-l dea afară, asta este iarăşi un mod în care noi cultivăm în continuare, pe baza de clipuri, pe baza de audienţă...