Vasilescu: Ce s-a întâmplat arată cum merge PIB-ul, în ţara asta, prea puţini oameni muncesc

Epoch Times România
15.05.2012

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat, la Realitatea TV, că actuala situaţie de recesiune în economie este una statistică şi că, în România, prea puţini oameni muncesc, iar până când munca nu se va schimba, "ne vom plimba prin cifre din acestea de 0,1 - 0,2".

"Ceea ce s-a întâmplat arată cum merge PIB-ul. În ţara asta, prea puţini oameni muncesc. Avem cel mai mic număr de salariaţi, la mia de locuitori, care muncesc, din toată Uniunea Europeană. Munca nu dă roadele pe care le aşteptăm cu toţii. Până când munca nu se va schimba, până când munca nu se va regenera, ne vom plimba prin cifre din acestea de 0,1 - 0,2", a spus Vasilescu.

El a precizat că recesiunea pe care datele o arată este una statistică.

"La sfârşitul anului, când s-a tras linie, a ieşit o creştere de 2,5%, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeanpă. În comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat, vedem, pe dinamică, la sfârşitul trimestrului unu, minus 0,1, care cu minus 0,2, la finalul trimestrului precedent, înseamnă recesiune, dar este o recesiune statistică, spun eu. Şi anume, în trimestrul unu din acest an, pe care îl comparăm cu trimestrul unu din anul trecut, vedem creşteri cu plus 0,3 pe serie brută şi plus 0,8 pe serie ajustată, care arată că, în comparaţie cu anul trecut, PIB-ul a crescut", a explicat consilierul guvernatorului BNR.

Vasilescu a reafirmat că "leul se dovedeşte mai rezistent decât monedele din ţările vecine" şi a respins o conexiune între creşterile de preţuri şi inflaţia prognozată pentru septembrie, când este previzionat un puseu inflaţionist.

"De trei ori spun apăsat, nu. Guvernatorul BNR a spus clar că vom fi în faţa unui paradox. Vom vedea creşteri de inflaţie, fără creşteri de preţuri. Va fi un efect statistic care va duce inflaţia în sus", a spus Vasilescu.

România a reintrat în recesiune după ce Produsul Intern Brut a scăzut in primul trimestru din acest an cu 0,1% faţă de ultimul trimestru din 2011, în date ajustate sezonier, al doilea trimestru consecutiv de scădere, potrivit primelor estimări de marţi ale Institutului Naţional de Statistică.

Faţă de acelaşi trimestru din 2011, produsul intern brut a înregistrat în T1 2012 o creştere cu 0,3% pe seria brută şi cu 0,8% pe seria ajustată sezonier.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor