Hăncilă: Datele privind evoluţia PIB ar putea avea impact şi asupra cursului

Epoch Times România
15.05.2012

Datele privind evoluţia PIB sunt sub aşteptările pieţei şi acestea ar putea avea impact şi asupra cursului, a declarat economistul-şef al Volksbank, Melania Hăncilă, care a menţionat că este nevoie de revizuirea ţintei de creştere pentru acest an la 1%.

"Rezultatul este foarte apropiat de previziunile nostre, noi aveam 0,3% în termeni trimestriali, faţă de 0,1% cât a ieşit. Datele sunt sub aşteptările pieţei şi cred că ar putea avea impact şi asupra cursului. Faptul că România a reintrat în recesiune tehnică nu este nicio surpriză, cred că ar trebui să fie un semnal de alarmă.  Cred că acum, după aceste cifre, devine evident că cifrele de creştere economică asumate de autorităţi sunt imposibil de atins anul acesta, în condiţiile în care se deteriorează situaţia şi la nivelul Uniunii Europene", a declarat economistul-şef al Volksbank, Melania Hăncilă, la The Money Channel.

Ea a spus că ar trebui să urmeze o revizuire a ţintelor de creştere economică şi, implicit, a construcţiei bugetare.

"Probabil că dacă vom reuşi să creştem undeva în jur de 1% va fi un secenariu destul de optimist. Am putea vedea o uşoară creşterea a consumului atât privat, cât şi cel public, pe seama aproprierii alegerilor. În acelaşi timp, mă aştept la continuarea trendului de scădere a exporturilor. Per ansamblu, economia cred că va stagna pentru că o creştere în jur de 1% pentru o ţară emergentă cred că poate fi numită mai degrabă stagnare. Cred că nu este loc de creşteri de salarii, sau dacă acestea cresc, ar trebui să se facă concomitent cu continuarea programului de reducere a numărului salariaţilor din sectorul public", a spus Hăncilă.

România a reintrat în recesiune după ce Produsul Intern Brut a scăzut in primul trimestru din acest an cu 0,1% faţă de ultimul trimestru din 2011, în date ajustate sezonier, al doilea trimestru consecutiv de scădere, potrivit primelor estimări de marţi ale Institutului Naţional de Statistică.

Faţă de acelaşi trimestru din 2011, produsul intern brut a înregistrat în T1 2012 o creştere cu 0,3% pe seria brută şi cu 0,8% pe seria ajustată sezonier.

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat săptămâna trecută că România se află într-o poziţie bună, în ciuda faptului că riscurile determinate de situaţia internaţională sunt ridicate, estimându-se o creştere economică de 1,5% în 2012.

Comisia Europeană (CE) a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a României în 2012, de la 1,6%, estimarea din februarie, la 1,4%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor