Valeriu Lazăr: Dezvoltarea IMM-urilor poate reconfigura economia prin competitivitate, flexibilitate şi dinamism

Tatiana Chiriac
24.05.2012

La 22 mai a avut loc şedinţa Consiliului de coordonare al Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), prezidată de Dl Valeriu Lazăr, Viceprim-ministru, ministru al Economiei.În cadrul şedinţei au fost prezentate rezultatele activităţii şi realizarea bugetului Organizaţiei în anul 2011, fiind puse în discuţie problemele ce ţin de implementarea programelor sectoriale, în special a Programului „Susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii”, finanţat din bugetul de stat şi în baza Matricei de politici aferente Grantului Comisiei Europene de suport bugetar pentru sectorul rural.

Directorul General al ODIMM, Iulia Iabanji a menţionat în raportul său că anul trecut eforturile Organizaţiei au fost axate pe facilitarea accesului IMM la finanţare prin dezvoltarea schemelor inovative de garantare a creditelor, pe stimularea convertirii economiilor în mijloace de investire prin dezvoltarea programelor guvernamentale (PARE 1 1, PNAET), crearea infrastructurii de suport în afaceri prin intermediul reţelei incubatoarelor de afaceri, promovarea culturii antreprenoriale şi a performanţelor manageriale ale IMM, dezvoltarea competitivităţii şi internaţionalizarea întreprinderilor mici şi mijlocii, promovarea dialogului public-privat pentru soluţionarea problemelor sectorului.

În discursul său, Viceprim–ministrul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei a menţionat că „un sector dezvoltat al întreprinderilor mici şi mijlocii poate reconfigura economia Republicii Moldova, atât prin oportunităţile masive de angajare în câmpul muncii, cât şi prin competitivitate, flexibilitate şi dinamism. Deci, scopul primordial al Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii este de a contribui la dezvoltarea durabilă a sectorului IMM prin implementarea politicilor de stat în concordanţă cu priorităţile stabilite în strategiile şi programele naţionale.”

În raportul de bază al ODIMM expus de dna Iabanji, se arată că pe parcursul anului 2011 au fost acordate peste 6400 de consultaţii, organizate 103 sesiuni de instruire în cadrul cărora au fost instruiţi 3044 de persoane. Pagina www.odimm.md a înregistrat 31 mii de vizitatori unici, iar www.businessportal.md - 141 mii de vizitatori. O atenţie deosebită a fost acordată atragerii partenerilor noi de dezvoltare, diversificării produselor oferite agenţilor economici. A fost evidenţiat rolul Fondului de stat Garantare a Creditelor în asigurarea accesului IMM la resurse financiare.

În atenţia Consiliului de coordonare al ODIMM a fost prezentat Planul de acţiuni, direcţiile de finanţare şi bugetul anului curent - 2012. Potrivit acestora, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii va asigura continuitatea Programului de stat „Susţinerea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii”, va fi creat Centrul de excelenţă în afaceri, realizat cu suportul proiectului transfrontalier “Lead Your Way to Business”, prelungite activităţile în parteneriat cu OIM în cadrul proiectului „Susţinerea implementării componentei de migraţie şi dezvoltare a Parteneriatului pentru Mobilitate UE-Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană (UE).

Concomitent, ODIMM a fost implicat în proiecte internaţionale, realizate în colaborare cu partenerii de dezvoltare. Organizaţia a aderat în calitate de membru la Enterprise Europe Network (EEN), care reprezintă o reţea europeană ce reuneşte peste 580 organizaţii de susţinere a business-ului din 49 de ţări.

„Un punct important, ce urmează a fi înfăptuit pe parcursul anului 2012, este analiza continuă a sectorului, a necesităţilor şi barierelor existente şi monitorizarea impactului asistenţei acordate acestui sector”, a subliniat dl Lazăr, în cuvântul de încheiere a şedinţei Consiliului de coordonare al Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor