Jurnalişti japonezi au vizitat Republica Moldova în cadrul proiectului ţărilor GUAM pentru turism

Tatiana Chiriac
17.05.2012

Zilele trecute, 8 jurnalişti japonezi au vizitat Republica Moldova, în cadrul proiectului ţărilor GUAM pentru turism, ei având un program turistic complex, precum şi întâlniri cu oficiali moldoveni, inclusiv şi cu Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei cu care au discutat oportunităţile de promovare a turismului în Republica Moldova.

“Pentru Republica Moldova este extrem de important ca investiţiile ce parvin şi relaţiile economice ascendente, inclusiv cu Japonia, să treacă la faza următoare: de la o ţară recipientă a asistenţei ne-rambursabile, la una care este aptă de a asimila şi implementa investiţii sub formă de tehnologii în domeniul industrial, dar şi în domeniul serviciilor, precum turismul”, a declarat Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, în cadrul unei întâlniri cu un grup de jurnalişti din Japonia.

Este de remarcat că la 19-20 aprilie 2012, la Kiev, Ucraina, şi-a desfăşurat lucrările sesiunea a XIV a Grupului de lucru al GUAM pentru turism, la care au participat reprezentanţi ai Agenţiilor de turism şi operatori de turism ai statelor membre ale GUAM. La lucrările acestei sesiuni a fost propusă organizarea unui info tur prin ţările GUAM a grupului dat de jurnalişti din Japonia.

În acest context, autorităţile moldoveneşti susţin promovarea şi dezvoltarea acţiunilor de atragere a turiştilor din Japonia.  Această ideie a fost promovată de Valeriu Lazăr, în cadrul discuţiilor cu jurnaliştii niponi, la care a fost prezent şi Andrei Popov, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Jurnaliştii niponi au recunoscut că Moldova poate deveni o destinaţie interesantă pentru turiştii japonezi, mai ales că au rămas încîntaţi de vinul şi mâncarea moldovenească. Aceştia au declarat că dacă despre celelalte ţări membre ale GUAM mai ştiau cite ceva, despre Moldova nu ştiau absolut nimic. Oaspeţii au rămas extrem de mulţumiţi de nivelul de organizare şi de programul turistic din Republica Moldova, ţara noastră încheind turul turistic al ţărilor GUAM.

În ansamblu, punctele forte constatate de jurnaliştii niponi, ca urmare a turului în ţările GUAM, vor servi drept bază de promovare continuă a turismului, a perspectivelor de impulsionare a turismului în ţările GUAM şi în Republica Moldova în parte, precum şi dezvoltarea altor oportunităţi pentru ţara noastră.

“Dezvoltarea turismului în Moldova este o prioritate strategică a guvernării şi un obiectiv realizabil, prin implicarea mai consecventă a Agenţiei Turismului, operatorilor de turism, cu implicarea directă a Organizaţiei pentru atragerea investiţiilor şi promovarea exporturilor (MIEPO). În acest context ne propunem un parteneriat între stat şi sectorul privat: noi vom investi în infrastructuri (drumuri, utilităţi) şi vom susţine eforturile de promovare, iar sectorul privat trebuie să investească în infrastructura turistică propriu-zisă – hotele şi alte spaţii de cazare, produse turistice atractive”, a mai spus Valeriu Lazăr la întâlnirea cu jurnaliştii din Japonia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor