Urcând pe giganţii de argint – Recoltarea măslinelor toscane

Reggello, Italia - Giganţii de argint ne fac să-i respectăm doar prin aspectul lor. Mă apropii un pic cu teamă. Cu o greblă mică în mână sunt gata să recoltez fructele generoase. Cu toate acestea, încrederea mea şovăie în prezenţa acestor copaci puternici. Apoi mi-am dat seama brusc că braţele lor mari care se îndreaptă spre cer mă primesc cu o îmbrăţişare caldă.

Locuitorii din Reggello, un orăşel din provincia Florenţa, acordă recoltării măslinelor o importanţă mai mare decât simpla producere a uleiului de măsline. În ultimii 20 de ani, preţul pe piaţă al uleiului de măsline nu a acoperit nici costul de întreţinere al livezilor, să nu mai vorbim de fertilizare, recoltare şi presarea măslinelor. Chiar şi aşa, sute de oameni şi-au suflecat mânecile şi s-au pregătit să se alăture activităţilor care nu s-au schimbat de secole - cu excepţia câtorva maşini - şi care se repetă în fiecare noiembrie. De fapt, cu doar câteva decenii în urmă, noiembrie nu era încă timpul recoltei de măsline.

Abia recent am descoperit că calitatea uleiului de măsline este mult mai bună dacă am culege măslinele înainte ca acestea să fie complet coapte - cât timp încă se mai află în copaci - în locul culegerii lor de pe pământ. În felul acesta se micşorează grijile cu privire la seminţele care prind rădăcină.

În trecut, noiembrie şi decembrie erau lunile în care ţăranii erau ocupaţi cu însămânţările de cereale pentru recolta următoare. Toată lumea era ocupată cu aceste activităţi şi noul ulei era produs în noul an.

În zilele noastre, nu foarte mulţi tineri sunt interesaţi să se urce în copaci pentru a recolta măsline. Ferma noastră reprezintă una dintre cele câteva excepţii.

În fiecare an, tineri străini vin pentru a ajuta şi sunt întotdeauna foarte plăcut surprinşi. Aceşti tineri sunt voluntari şi iau parte la diversele noastre programe de voluntariat legate de ajutarea pământului. Ei vin pentru a descoperi dacă este într-adevăr posibil, în secolul XXI, să prosperi cu ajutorul propriei munci şi să trăieşti cu ce-ţi oferă pământul. Ei ne ajută cu tot ceea ce trebuie făcut, iar noi, în schimb, le oferim un loc unde să stea şi alimente sănătoase, pe care suntem mai mult decât bucuroşi să le împărţim cu ei.

Îmi place să le spun acestor tineri că, în trecut, recolta de măsline avea loc în timpul celor mai reci luni, în ianuarie şi februarie. Acest lucru îi face deja să se simtă norocoşi. În acele luni, cele mai multe dintre măsline au căzut deja din copaci. Femeile şi copiii, care erau responsabili cu culesul, foloseau beţe pentru a ridica măslinele de pe solul îngheţat. Unii purtau o "braciere" (o găleată de metal care conţinea jăratic). Culegătorii obişnuiau să-şi scoată pantofii de lemn şi să îi încălzească cu jăratic, pentru a reduce înţepăturile reci ale acestor luni. Măslinele erau colectate în coşuri ţesute din crengi de castan, salcie şi lemn de măslin. Unele dintre aceste coşuri încă se folosesc şi astăzi, fiind un testament pentru puterea şi măiestria lor.

Cum am putea să nu fim fericiţi dimineaţa devreme, când, după ce soarele răsare peste dealuri, urcăm în aceste braţe primitoare? Din acest punct de vedere putem contempla priveliştea frumoasei văi, care seamănă cu un râu lent ce curge prin ceaţa dimineţii. Mă simt ca şi cum aş zbura deasupra norilor. După câteva minute, aerul rece face loc soarelui cald şi ne aminteşte de puterea verii. Ne dăm jos puloverele şi cămăşile de lână şi continuăm să recoltăm fericiţi în tricouri. Plasele şi greblele împart livada împreună cu poveşti şi râsete. La sfârşitul zilei, când depozităm cutiile de măsline, mă simt obosit, dar foarte mulţumit şi plin de o nouă energie.

În timpul şi după cele două războaie mondiale au fost adesea găsite paraşute, iar ţăranii au făcut ceea ce fac ei cel mai bine – le-au refolosit şi nu au aruncat nimic. Paraşutele au devenit prelate preţioase ce erau deschise chiar sub copaci, permiţând agricultorilor să strângă măslinele mult mai uşor, în comparaţie cu saci tradiţionali din cânepă. Astăzi, când materialele s-au îmbunătăţit, culegătorii folosesc plase anti-spini, care sunt mult mai puternice, şi, în loc să strângă măslinele cu mâna, ei folosesc greble mici pentru a "peria" toate ramurile bunilor noştri giganţi.

După recoltare, vine celebrarea presei măslinelor şi "fettunta" tradiţională care nu trebuie pierdută. În această felie de pâine prăjită înmuiată în ulei verde am găsit toate aromele anotimpului care se încheie. Această aromă mă duce cu gândul prin întregul an. E greu să ne imaginăm o masă fără acest ingredient preţios. Ar fi ca şi cum am asculta o simfonie frumoasă cu o pernă aşezată în faţa difuzoarelor.

Recolta este gata şi plasele şi coşurile sunt depozitate şi ele. Acum aşteptăm doar ca iarna să treacă. Natura se duce la culcare. Ţăranii stau pe lângă foc, îşi repară instrumentele, îşi ascut foarfecele şi aşteaptă începerea noului anotimp. Martie este de fapt momentul curăţării copacilor. Acesta este modul în care se întâmplă lucrurile aici: anotimpurile se termină şi începe cu măslinele.

Tradiţionala "fettunta" este o felie de pâine prăjită înmuiată în ulei verde.

Giordano Cellai, în vârstă de 35 de ani, se ocupă cu agricultura de 6 ani. El trăieşte în Reggello, Florenţa, şi se bucură de înregistrarea şi reînvierea agriculturii tradiţionale din Toscana, care încă dăinuie şi astăzi.