Un nou sistem de plată pentru majoritatea medicilor. Cine va încasa mai mult

Salariilor unor medici ar putea creşte substanţial în urma aplicării unui nou sistem de plată, după ce se va renunţa la sistemul bugetar care i-a determinat pe mulţi doctori să părăsească România din cauza veniturilor mici.
Spitale, pacienţi, aparatură medicală (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
03.04.2013

Salariilor unor medici ar putea creşte substanţial în urma aplicării unui nou sistem de plată, după ce se va renunţa la sistemul bugetar care i-a determinat pe mulţi doctori să părăsească România din cauza veniturilor mici. Pe viitor, medicii ar urma sa fie plătiţi în funcţie de performanţă, ceea ce va da posibilitatea remunerării la adevărata valoare pentru cei apreciaţi.

Noul sistem de salarizare a fost anunţat de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, care vrea ca până în iunie să fie gata un proiect de lege în acest sens.

"Putem să gândim un alt sistem de plată a medicilor, să schimbăm salarizarea, să nu-i mai lăsăm pe medici şi asistenţi să fie bugetari, să nu mai fie în grila de salarizare bugetară. Eu nu cred că locul lor este acolo. Să facem un sistem prin care competenţa şi profesionalismul medicilor să fie criteriile fundamentale prin care ei să fie plătiţi. Avem deja un draft la acest proiect de lege, pe care îl vom transmite spre consultare Colegiului Medicilor", a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu.

Proiectul de lege privind salarizarea medicilor va fi supus dezbaterii publice, iar la final va fi supus aprobării, iar scopul său este ca medicul "să înţeleagă că locul cel mai important pe care trebuie să îl aibă este să trateze pacientul din România", după cum a precizat Nicolaescu.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a fost de acord cu faptul că trebuie schimbat modul de salarizare al cadrelor medicale, dar a precizat că nu ştie când va fi gata legea respectivă.

"În grila de salarizare a legii unitare, medicii şi asistenţii erau în ultima treime din această grilă. Am spus că voi face toate eforturile ca această grilă să fie modificată. Lucrez la acest aspect, dar nu pot să dau un orizont de timp, pentru că, ştiţi, este vorba totdeauna de buget. De la început s-a pornit pe lipsa de respect, dacă pui un medic în ultima treime de salarii într-o grilă înseamnă că acea categorie nu se bucură de respectul societăţii. Este unul din lucrurile cele mai importante", a declarat Câmpeanu.

Ministrul Muncii a mai atras atenţia că un medic nu ar trebui să opereze după o normă pentru a câştiga mai bine şi a îndemnat la responsabilitate în ceea ce priveşte actul medical.

Efectele salariilor mici

Din cauza salariilor mici din sistemul medical, în ultimii cinci ani, aproape 14.000 de doctori au ales să profeseze în străinătate, unde sunt mult mai bine plătiţi. România ocupă un loc fruntaş în Europa în ceea ce priveşte migraţiei doctorilor cu 9%, în timp ce media europeană este de 2,5%. Din acest motiv, s-a ajuns ca media medicilor români la 1.000 de locuitori să fie de 2,4 specialişti, în timp ce media în celelalte ţări europene este de 3,4 medici la 1.000 de locuitori.

Aproximativ 64% din studenţii uneia dintre cele mai mari universităţi de medicină din România, precum şi 60% din medicii români intenţionează să părăsească ţara, conform unui studiu realizat de Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Colegiul Medicilor din România.

Tinerii vor să părăsească ţara din cauza lipsei respectului pentru profesie, a dificultăţilor financiare şi a lipsei oportunităţilor de educaţie şi perfecţionare pe care le au în România.

Problemele cele mai mari legate de numărul mic de medici sunt în judeţele Călăraşi şi Giurgiu, care au un medic la 1.000 de locuitori, urmate de Ialomiţa, cu 1,1 medici la 1.000 de locuitori şi Tulcea, cu 1,2 medici la 1.000 de locuitori. Mai există unele spitale care nu au nici măcar un medic specialist, "fenomen unic în Europa", după cum au apreciat reprezentanţii Colegiului Medicilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor