Spitalele clinice vor trece în subordinea universităţilor, anunţă ministrul Sănătăţii
alte articole
Ministerul Sănătăţii pregăteşte trecerea spitalelor clinice în subordinea universităţilor de medicină şi farmacie, a anunţat vineri Eugen Nicolaescu, precizând totodată că acest proces va duce la îmbunătăţirea calităţii actului medical.
"Misiunea de a pregăti viitorii medici, de a da o calitate profesională rezidenţilor, chiar mai accentuată, nu se poate face decât în universitate. Suntem în faza de a lua o decizie extrem de importantă pentru România: să ducem în subordinea universităţilor spitale clinice, astfel încât acolo să se desfăşoare un proces integrat între pregătire şi muncă ", a susţinut ministrul Sănătăţii.
Eugen Nicolaescu a mai declarat că are în vedere introducerea unor cursuri de comunicare în universităţi, la licenţă şi la rezidenţiat.
"Vrem să avem o mai bună comunicare între medic şi pacient, între medic şi familia pacientului. De aceea, cred că ar fi necesară introducerea unor cursuri de comunicare în timpul licenţei şi în rezidenţiat. Acestea vor ajuta la îmbunătăţirea relaţiei medic-pacient", a mai completat Nicolaescu.