Ultimul dictator al Europei şi balansul între Rusia şi Occident
alte articole
Preşedintele Belarusului Alexander Lukaşenko şi-a demis recent întregul guvern. Departe de a fi vorba despre o încercare de reformă, gestul survine pe fondul înrăutăţirii situaţiei economiei ţării, ca efect colateral al prăbuşirii rublei şi economiei ruse. Lukaşenko îi curtează acum pe americani şi încearcă iar jocul ipocrit de balans între est şi vest. Baza regimului său se clatină, dar Belarusul depinde prea mult identitar şi economic de Rusia pentru a putea scăpa din îmbrăţişarea fratelui mai mare.
Liderul belarus, cunoscut ca ultimul dictator al Europei, este foarte îngrijorat în ultima vreme pentru menţinerea sa la putere. După 20 de ani în care a câştigat alegeri cu peste 80% din voturi, cu fraude uriaşe, cu contracandidaţi bătuţi şi arestaţi, cu reprimarea sângeroasă a unor tentative firave de protest în 2010, Lukaşenko se pregăteşte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2015 şi se teme de izbucnirea unor tulburări sociale şi proteste pe fondul deteriorării economiei. Până acum stabilitatea regimului său s-a bazat mai ales pe subvenţiile şi discounturile la petrol şi gaz făcute de Rusia. Liderul de la Minsk a mizat obsesiv pe această carte – importuri de energie ieftine contra loialitate politică, manifestată prin crearea unei uniuni statale cu Rusia în 1996, intrarea în Uniunea Vamală etc.
Scăderea preţului petrolului şi gazului, prăbuşirea rublei şi a economiei ruseşti, lovite puternic de sancţiunile impuse de UE şi SUA, au avut un efect de bumerang şi asupra economiei belaruse. Potrivit Reuters, Belarus şi-a redus prognoza de creştere economică pentru 2015 la 0,2-0,7% de la 2% din cauza crizei economice din Rusia. Iar ministrul belarus al economiei Nikolai Snopkov a declarat că ”toate guvernele sunt într-o situaţie dificilă. Chiar şi cele care ne sunt prietene nu pot să se ocupe de problemele altora. Trebuie să ne rezolvăm singuri problemele”. În 2015, ţara care are o datorie externă de 13 miliarde de dolari va trebui să returneze 4 miliarde creditorilor.
Recent Lukaşenko ceruse ca toate activităţile comerciale ale companiilor bieloruse cu Rusia să se desfăşoare în dolari sau euro, şi nu în ruble. Mai mult, preşedintele belarus a reluat jocul său de pendulare între Occident şi Rusia, prin care încearcă să tragă avantaje din ambele părţi. După o perioadă de îngheţ în relaţia cu UE şi SUA cauzată de încălcările grave ale drepturilor omului şi de către lipsa oricăror progrese în calitate de stat membru al Parteneriatului Estic şi de apropiere cu Rusia, Lukaşenko a trecut la o atitudine mai critică faţă de Moscova. El i-a cerut explicaţii lui Vladimir Putin pentru continuarea crizei din Ucraina, a declarat că Belarusul îi va sprijini pe fraţii ucraineni cu ce au nevoie şi a făcut din Minsk un pretins loc-simbol al tentativelor de negociere a unui acord de pace care să încheie conflictul din Estul Ucrainei.
Pe de altă parte, Lukaşenko a făcut o vizită la Kiev unde a discutat cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko despre intensificarea schimburilor comerciale între cele două ţări, care se ridică la şapte miliarde de dolari în prezent, şi transmisiunea unui post ucrainean pe teritoriului Belarusului. Belarus s-a opus şi susţinerii contra-sancţiunilor impuse de Rusia statelor UE, ceea ce a iritat puternic Kremlinul.
La sfârşitul lunii noiembrie, Serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară din Federaţia Rusă (Rosselhoznadzor) a interzis exportul producţiei de la şapte combinate de carne din Belarus. În replică, Lukaşenko l-a acuzat pe Putin de distrugerea Uniunii Vamale, iar autorităţile belaruse au reintrodus controlul vamal la frontiera cu Rusia şi au început să caute pieţe de desfacere alternative.
Nu trebuie uitate nici gesturile de deschidere şi de sprijin făcute de liderul de la Minsk faţă de altă ţară ameninţată de Rusia din cauza drumului său european: Republica Moldova. În cadrul vizitei făcute la sfârşitul lunii noiembrie la Chişinău, chiar înainte de alegerile parlamentare considerate decisive pentru orientarea ţării, el a afirmat că Republica Moldova este un partener de încredere pentru Republica Belarus şi că dezvoltarea relaţiilor dintre cele două părţi 0 a fi o prioritate pentru ţara sa. Liderul de la Minsk a mai afirmat că Belarus respectă decizia Republicii Moldova de a semna şi ratifica Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, motivând că ”în contextul actual, asocierea la UE a Republicii Moldova este un proiect de dezvoltare bine ales. UE dispune de posibilităţi, inclusiv financiare, pentru a vă ajuta să vă dezvoltaţi şi să vă modernizaţi”. ”Aşteptăm vinurile moldoveneşti în cantităţi mai mari pe piaţa belarusă. Sunt excelente şi nici nu au nevoie de publicitate”, a mai declarat preşedintele Republicii Belarus, făcând aluzie indirect la embargourile impuse de Moscova ca urmare a apropierii Chişinăului de UE.
Mai nou, jocul lui Lukaşenko a mers şi mai departe de curtarea Occidentului prin astfel de gesturi. El a făcut apel la guvernul său să găsească noi pieţe de desfacere pentru produsele belaruse, alternative la Rusia. Lukaşenko a înţeles târziu că economia rusă nu mai poate absorbi în actualul climat o mare cantitate a acestora şi că dependenţa prea mare de Moscova este păguboasă.
Ruşii nu-şi mai permit să dea nici discounturi mari la preţul gazelor în actualul context. Prin urmare, principalul pilon al legitimităţii regimului său se clatină. Aşa se explică faptul că Lukaşenko s-a arătat interesat de a plasa produsele belaruse pe piaţa SUA, susţinând că ”trebuie să ieşim cu orice preţ pe noi pieţe de desfacere. Acest lucru este posibil deoarece au fost anulate toate sancţiunile şi noi facem comerţ cu americanii. Prin urmare, se poate”.
Beţivul Europei, aşa cum este cunoscut Belarusul, face un joc ipocrit de balans între est şi vest, dar în realitate nu se poate rupe de Mama Rusie şi nici nu vrea, ci încearcă să stoarcă doar avantaje din ambele părţi.
Faptul că a ajuns să-i curteze pe americani arată că Lukaşenko se află de fapt într-o situaţie disperată în prezent. Chiar dacă aceştia s-au grăbit să întindă o mână prin subsecretarul Victoria Nuland, care a spus pentru RIA Novosti că „SUA sunt deschise dialogului cu Republica Belarus, iar în ultimii ani cele două ţări au reuşit să facă mici paşi una în întâmpinarea celeilalte. Suntem în continuare deschişi îmbunătăţirii şi încălzirii relaţiilor noastre cu Belarus”, americanii condiţionează sprijinul lor de democratizare şi respectarea drepturilor omului. Ori, regimul Lukaşenko are tot interesul să nu se schimbe nimic ce ar putea să-l facă să piardă puterea. Ca şi în Rusia lui Putin, opoziţia belarusă este slabă, reprimată şi dezbinată, iar propaganda oficială este zdrobitoare.
Mai mult, "beţivul Europei", aşa cum este cunoscută ţara, face un joc periculos şi ipocrit de balans între est şi vest, dar în realitate nu se poate rupe de Mama Rusie şi nici nu vrea, ci încearcă să stoarcă doar avantaje din ambele părţi. Dovadă că pentru aproape două decenii economia belarusă nu a fost reformată, perpetuându-se dependenţa de Rusia, prin jocul gaz ieftin contra loialitate politică.
Belarusul a mai făcut acte de bunăvoinţă faţă de Occident în trecut precum renunţarea la uraniul înalt îmbogăţit, exact înaintea alegerilor prezidenţiale. Scopul a fost însă mai mereu acela de a primi un important sprijin financiar occidental.
Politica externă şi politicile economice interne ale lui Lukaşenko sunt centrate doar pe menţinerea puterii sale în Belarus. Lukaşenko este reticent să iniţieze orice schimbări politice, care i-ar slăbi controlul asupra economiei şi politicii ţării. Totuşi, odată cu terminarea subvenţiilor ruseşti la energie şi cu creşterea cheltuielilor publice, timpul trece în defavoarea sa. Scăderea nivelului de trai ar putea provoca tulburări politice”, îmi spunea într-un interviu din 2011 Lilit Gevorgyan, expertă în spaţiul CSI la IHS Global Insight. Între timp, prognoza ei s-a adeverit. Lukaşenko ştie acum că timpul trece în defavoarea să şi nu prea are alternative. Relaţia cu Rusia devine o piatră de moară.
Tot experta armeană îmi explica însă că Belarusul este un stat fără naţiune, în care se vorbeşte mai mult rusa. ”Experienţa războiului, pierderile umane devastatoare şi victoria greu câştigată au fost împărtăşite cu ruşii, şi de aici impactul continuu al Rusiei asupra identităţii belaruse. Bieloruşii rămân apropiaţi sufleteşte de Rusia. Ei nu-şi doresc întărirea suveranităţii prin separarea totală de Rusia, ci un nivel de trai mai bun, mai puţină corupţie, mai multe oportunităţi de carieră şi un stat de drept. Atâta timp cât belaruşii nu adoptă însă un discurs negativ împotriva Rusiei în construirea identităţii naţionale, nu pot ieşi din sfera de influenţă a Kremlinului.”, susţinea Gevorgyan.
Explicaţia aceasta conţine însă o contradicţie şi un paradox frapant. Cu Rusia lui Putin drept model, fără democraţie şi instituţii funcţionale, fără o opoziţie liberă şi ruperea de năravurile autoritariste ale fratelui mai mare, fără respectarea drepturilor omului, bieloruşii nu vor putea avea niciodată un trai mai bun, o economie sănătoasă, mai puţină corupţie şi cu atât mai puţin un stat de drept, pe care spun ca şi le doresc.
