UE investighează etica din spatele angajării lui Barroso la Goldman Sachs

Fostului preşedinte al Comisiei Europene, Barroso, i se va cere în mod oficial să elucideze care este rolul său în controversatul gigant financiar Goldman Sachs.
Jean Claude Juncker (Pablo Blazquez Dominguez/Getty Images)
Andrei Popescu
12.09.2016

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a lansat o investigaţie pentru etică fără precedent asupra predecesorului său, José Manuel Barroso, intrebându-se dacă acesta a încălcat legea UE când a acceptat o slujbă la Goldman Sachs.

Într-o scrisoare publicată duminică de Ombudsmanul European, care l-a presat pe Juncker să se intereseze în legătură cu modul în care Barroso plănuieşte să ajute banca americană de investiţii să facă faţă Brexitului, Juncker a declarat că îi cere în mod oficial fostului premier portughez să clarifice rolul său la Goldman.

Un panel independent format din foste personalităţi ale Uniunii Europene, inclusiv un judecător şi un membru al Parlamentului European, va investiga cazul, despre care Comisia Europeană declarase anterior că aparent Barroso nu a încălcat legea din moment ce s-a retras din funcţia de preşedinte ale Comisiei cu peste 18 luni în urmă.

Valul de critici la adresa lui Barroso, după ce acesta s-a alăturat unei instituţii americane considerată parţial responsabilă de mulţi europeni de criza financiară care aproape că a distrus zona euro, are loc în condiţiile în care Bruxelles-ul are de înfruntat decizia Marii Britanii de a părăsi blocul (Brexit) şi urmăreşte să diminueze percepţiile publice că UE este un pion tehnocratic al capitalului global.

Oficialii şi diplomaţii UE susţin în privat că Juncker şi alţi lideri au fost furioşi pe Barroso pentru că a acceptat noul său post într-o firmă ale cărei reputaţii publice în Europa este foarte slabă, adăugând că, totuşi, Comisia nu va putea face prea multe în acest sens.

Juncker, care a preluat funcţia lui Barroso în urmă cu peste doi ani după ce acesta din urmă a condus timp de un deceniu Comisia Europeană, a scris vineri că predecesorul său l-a asigurat că se va “comporta cu integritate şi discreţie”.

Totuşi, el a recunoscut rolul proeminent deţinut acum de Barroso – oficialii susţin că nu prea există precedent ca un fost preşedinte al Comisiei să obţină un rol atât de important în sectorul privat – şi a adăugat că va urmări să obţină asigurări scrise în privinţa acestui lucru.

“Deoarece implică un fost preşedinte al Comisiei”, a scris Juncker, administraţia preşedintelui Comisiei îi va scrie lui Barroso “pentru a-i cere să ofere clarificări în ceea ce priveşte noile sale responsabilităţi şi termenii de referinţă ai contractului său, iar apoi voi solicita sfatul Comitetului Ad Hoc pentru Etică”.

Barroso şi Goldman Sachs nu au răspuns imediat solicitării. Persoane care îl cunosc pe fostul premier portughez au declarat pentru Reuters că acesta se simte motivat să preia noua funcţie după mulţi ani petrecuţi în serviciul public şi consideră că valul de critici la adresa sa provin din partea unor duşmani îndelungaţi ai săi de stânga.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor