Ucrainenii dârdâie de frig după ce Rusia suspendă livrările de gaze naturale
alte articole
Gigantul rus de stat Gazprom, care deţine monopolul la livrările de gaz natural în Europa, a anunţat săptămâna trecută că nu va reîncepe să livreze gaz natural companiei ucrainene Naftogaz începând cu 1 martie, întrucât cele două tabere au eşuat să ajungă la un acord, a declarat jurnaliştilor Alexander Medvedev, vicepreşedintele companiei.
Livrările de gaz rusesc trebuiau să reînceapă joi, urmare deciziei unei instanţe internaţionale care a urmărit să pună capăt disputelor ce durează de mulţi ani între Kiev şi Moscova, inclusiv două livrări de gaz suspendate cu destinaţia Europa, prin Ucraina. Dar, pe neaşteptate, Gazprom a refuzat să reia livrările, returnând Kievului banii plătiţi în avans pentru livrările de gaz şi susţinând că amendamentele care trebuiau aplicate contractului nu au fost finalizate.
“Până acum, acordul suplimentar la contractul de operare cu Naftogaz nu a fost aprobat şi aceasta este o condiţie obligatorie pentru lansarea transporturilor. Aşadar, trebuie să recuperăm în întregime suma plătită de companie. Şi este evident că livrările din martie nu vor începe”, a precizat Medvedev.
Drept răspuns, Naftogaz a afirmat că gigantul rus a eşuat să livreze gazul plătit în avans şi aparent intenţionează să pretindă despăgubiri din partea Gazprom pentru acest lucru.
Şi, în timp ce această dispută ar putea – deşi cel mai probabil nu – să fie soluţionată în instanţă, Ucraina s-a trezit pe neaşteptate fără căldură iar vineri a cerut şcolilor să închidă porţile, iar fabricile să reducă producţia, în timp ce rezidenţii suferă de frig, deoarece autrităţile încearcă să economisească gazul.
Decizia Gazprom a coincis cu înregistrarea unor temperaturi de îngheţ pe cuprinsul Ucrainei, al cărei guvern a cerut vineri să se ia măsuri pentru a se reduce consumul.
“Începând de astăzi, recomandăm ... să suspendaţi activităţile în grădiniţe, şcoli şi universităţi”, a cerut parlamentarilor ministrul ucrainean al Energiei, Igor Nasalik, solicitând în acelaşi timp companiilor să îşi ajusteze operaţiunile pentru a economisi gazul. În plus, companiilor de electricitate li s-a cerut să înceapă să folosească combustibil petrolier acolo unde este posibil.
Nasalik a afirmat că măsurile de economisire vor rămâne în vigoare până în 6 martie, când se preconizează că vor creşte temperaturile.
De asemenea, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge, directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a declarat vineri că gigantul rus va face apel la curtea de arbitraj din Stockholm pentru a anula contractul cu operatorul ucrainean Naftogaz. Decizia luată anul trecut de această instanţă a urmărit să pună capăt disputelor legate de preţurile la gaz şi de livrări, care au fost folosite deseori în disputele politice dintre Kiev şi Moscova. Curtea a stabilit un preţ şi a ordonat Kievului să reia cumpărările de gaz pe care le-a anulat după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014 şi izbucnirea conflictului separatist din estul ţării.
Naftogaz a mai declarat vineri că Gazprom nu numai că a refuzat să reia livrările de gaze care erau destinate Ucrainei, dar a şi redus presiunea în gazoducte cu 20% şi a redus vânzările către alţi clienţi. Într-o declaraţie, Naftogaz a afirmat că Gazprom încearcă să descrie Ucraina într-o lumină negativă şi să sugereze că aceasta este dispusă să îşi lase populaţia să îngheţe sau că nu dispune de o companie de tranzit de încredere, care ia gaz de la ţările europene.
Gazprom a declarat că decizia nu a afectat negativ, până acum, livrările către Europa, în ciuda amplificăroi bruşte a tensiunilor cu Ucraina.
Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, l-a asigurat într-o discuţie telefonică pe vicepreşedintelui Comisiei Europene, Maros Sefcofic, că tranzitarea gazului nu va fi în pericol, exceptând cazul în care Gazprom şi Naftogaz suspendă în întregime acordul.
Nu este prima dispută dintre Kiev şi Moscova cu privire la preţuri şi obligaţiile contractuale pentru livrările de gaz rusesc în Ucraina, precum şi tranzitul gazului către Europa. Impasul din iarna lui 2006 a afectat livrările, iar Rusia a acuzat Ucraina că fură din gazul ce trebuia să ajungă pe piaţa europeană.
Giganţii gazului sunt în prezent implicaţi într-un litigiu îndelungat cu privire la termenii actualului contract de livrare. Avocaţii Ucrainei încearcă să obţină anularea unei clauze ce obligă Kievul să cumpere anual o cantitate minimă de gaz. La începutul acestei săptămâni, Naftogaz a susţinut că a obţinut o victorie într-o altă bătălie legală cu Gazpronm, pentru o sumă în valoare de 2,56 miliarde de dolari.