Turcia susţine că are alte opţiuni dacă UE nu o va accepta ca membră

Premierul turc a avertizat UE că ţara sa are alte alternative în afară de aderarea la blocul european. Yildirim nu a numit alte opţiuni, dar criticii suspectează că Turcia ar putea indica o apropiere mai strânsă de Rusia.
Premierul turc Binali Yildirim. (Captură Foto)
Andrei Popescu
24.10.2016

“Turcia are mereu alternative”, a declarat premierul turc Binali Yildirim în timpul unei întâlniri a partidului de guvernământ AKP (Partidul pentru Justiţie şi Dezvoltare).

“Turcia a depus eforturi timp de peste o jumătate de secol ca să adere la Uniunea Europeană şi a făcut mai mult decât ar fi trebuit. Acum decizia se află în mâinile UE”, a adăugat el.

Ankara a lansat în mod oficial cererea de aderare la UE în 2005. De atunci, doar 16 capitole dintre cele 35 ale procesului de aderare au fost deschise.

Discuţiile au prins puţin elan în luna martie, când cele două tabere au semnat un acord în valoare de mai multe miliarde de dolari prin care Turcia a acceptat să oprească imigranţii din Siria şi Irak să nu ajungă în Europa. În schimb, Ankara a cerut, printre altele, ridicarea vizelor pentru cetăţenii turci care doresc să călătorească în spaţiul Schengen.

Totuşi, negocierile au eşuat, UE cerând Turciei să îşi schimbe legile draconice împotriva terorismului, aceasta fiind, de asemenea, o condiţie de bază pentru aderarea ţării la blocul european.

Relaţiile s-au tensionat după lovitura eşuată de stat din Turcia din 15 iulie, ce a urmărit să îl alunge de la putere pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan. Turcia a acuzat Bruxelles-ul că nu a oferit un suport suficient după puciul eşuat. La rândul ei, UE a criticat Ankara pentru campania sa masivă de suprimare a persoanelor implicate sau suspectate de implicare în evenimentele din luna iulie.

Zeci de mii de militari, ofiţeri de poliţie, profesori, jurnalişti sau angajaţi în sectorul judiciar au fost arestaţi sau concediaţi din posturile lor de atunci. Guvernul lui Erdogan a promis de asemenea că va curăţa sudul şi sud-estul Turciei de militanţii kurzi care luptă pentru autonomie în zonă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor