Turcia o lasă moale cu rachetele din China

Oficialii departamentului de apărare de la Ankara vor regândii decizia privind contractul în valoare de 3,4 miliarde de dolari oferit Chinei, prin care s-ar fi achiziţionat primul sistem de rachete sol-aer cu rază lungă şi primul sistem anti-rachetă al Turciei
Rachetele militare chineze sunt afişate într-o paradă masivă la Beijing, pentru a sărbători aniversarea a 60 de ani de la fondarea Republicii Populare Chineze, la 1 octombrie 2009. Republica Populară Chineză a devenit recent al cincilea cel mai mare exportator de arme din lume, în mai mare parte prin vânzările sale în Pakistan. (Feng Li / Getty Images)
P. P.
11.03.2014

Oficialii departamentului de apărare de la Ankara vor regândii decizia privind contractul în valoare de 3,4 miliarde de dolari oferit Chinei, prin care s-ar fi achiziţionat primul sistem de rachete sol-aer cu rază lungă şi primul sistem anti-rachetă al Turciei, a notat marţi Hurryietdailly.

Turcia ar renunţa la contractul cu furnizorul China Precision Machinery Import-Export Corp (CPMIEC) deoarece ”un număr de noi factori şi parametrii au ieşit la suprafaţă din luna septembrie, ceea ce ne forţează să-l reanalizăm dintr-o perspectivă mai largă”, a precizat oficialul turc.

Mai multe companii turceşti contractate în programul de apărare aeriană sunt sceptice cu privire la acest contract deoarece CPMIEC este pe lista companiilor sancţionate de către Statele Unite prin Actul de Neproliferare a Iranului, Coreei de Nord şi a Siriei. De asemenea, oficialii din cadrul industriei de armament a Turciei au depistat mai multe probleme tehnice în timpul negocierilor cu CPMIEC.

Subsecretariatul pentru Industria Apărării (SSM) s-a distanţat de opţiunea chineză deoarece ”acum are o viziunea asupra competiţiei (...) mai orientată spre NATO”, a precizat un oficial din domeniul securităţii.

NATO a făcut presiuni constante asupra Turciei încă de la anunţarea deciziei de a contracta furnizorul Chinei, deoarece aceasta contravine indicaţiilor făcute de T – LORAMIDS – o sursă specializată din industria militară. Turcia mai putea alege din opţiunile oferite de furnizorul franco-italian SAMP/T şi de americanii de la Raytheon.

Decizia finală asupra contractului va fi luată de un comitet condus de premierul turc Tayyip Erdogan. Totuşi, proiectul nu este o prioritate pentru acesta în momentul de faţă, conform oficialilor de la Ankara.

Noul sistem de apărare aeriană este coordonat de Comitetul Executiv al Industrie de Apărare din Turcia al cărui şef este Erdogan. Printre ceilalţi membri ai comitetului se află Ministrul Apărării Ismet Ylmaz, Şeful Stafului General Necdet Ozel şi şeful SSM Murad Bayar.

Pe 25 februarie comitetul programase o întâlnire pentru a dezbate pe tema programelor majore, inclusiv contractul de armament, însă reuniunea a fost anulată. Cu o zi înainte, în media socială au fost publicate mai multe înregistrări incriminatorii care ar aparţine lui Erdogan şi fiului său, Bilal.

Sistemul de apărare construit de China nu poate fi integrat în sistemul comun de apărare aeriană al NATO şi a Statelor Unite şi ar putea dăuna relaţia Turciei cu alianţa, au precizat oficialii Statelor Unite şi ai Alianţei Nord Atlantice.

NATO utilizează un sistem de apărare dotat cu rachete Patriot în mai multe ţări din Europa. Sistemul HQ-9, dezvoltat de CPMIEC nu este interoperabil cu sistemul Patriot. La începutul anului 2013, Germania şi Olanda au trimis mai multe baterii Patriot în Turcia pentru a o proteja de conflictul din Siria.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor