Încetarea jafului de organe din China
focus
alte articole
În Knesset, Parlamentul israelian, a fost ţinută o sesiune specială care a prezentat una dintre macabrele practici ale regimului comunist de la Beijing: recoltarea forţată de organe de la prizonieri de conştiinţă şi de la deţinuţi condamnaţi la moarte. Din 2001, Partidul Comunist Chinez, care conduce un adevărat genocid împotriva aderenţilor mişcării spirituale Falun Gong, a găsit o cale de a încasa fonduri masive de pe urma acestora, iniţiind un program secret de recoltare forţată de organe, pe viu. La primirea în lagăre de muncă, în multe cazuri, acestora li se fac analize detaliate, după care datele lor medicale ajung într-o bază de date folosită de spitale militare chineze, care le oferă organele pe piaţa neagră de organe din China. Când sunt găsiţi clienţi, prizonierii sunt tăiaţi de vii şi după recoltare sunt aruncaţi în cuptoare de cremare.
Vă prezentăm mai jos alocuţiunea fostului secretar de stat canadian, David Kilgour.
***
Doamnelor şi domnilor deputaţi ai Knesset-ului,
Permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru primirea făcută recent delegaţiei din Canada. Vizita şi scrisoarea adresată Knesset-ului de către prim-ministrul nostru au fost mediatizate pe larg în ţara noastră.
Permiteţi-mi să repet patru fragmente din discurs:
Canada susţine Israelul în mod fundamental, pentru că este corect să facă acest lucru ...Prietenia specială dintre Canada şi Israel este înrădăcinată în valorile împărtăşite ...Israelul este singura ţară din Orientul Mijlociu care s-a ancorat de mult timp în idealurile de libertate, democraţie şi statul de drept ... Când (valorile universale) sunt ameninţate oriunde, acestea sunt ameninţate peste tot. "
Atunci când demnitatea umană este refuzată într-un mod major în China, asta ne poate ameninţa pe toţi, aşa că sper că legislatorii şi oamenii din ambele ţări vor face ceea ce este corect, fără frică.
Noi, cei din coaliţia internaţională pentru încetarea recoltării şi traficului de organe în China, suntem mulţumiţi că ţineţi această audiere importantă.
Subiectul este urgent, sunt sigur că bărbaţii şi femeile condamnaţi fără motiv sunt în prezent ucişi în China, pentru ca organele lor vitale să fie vândute.
Falun Gong
Comunitatea victimizată în principal, Falun Gong (sau Falun Dafa), utilizează un set de exerciţii fizice line pentru corp. Pentru minte, principiile sale de bază sunt "adevăr, compasiune şi toleranţă", care sunt aceleaşi ca ale multor credinţe spirituale.
Falun Gong a fost prezentat publicului larg în China, doar în 1992; a crescut în termen de şapte ani la 70-100 milioane de practicanţi după propriile estimări ale guvernului. Sistemul său de credinţă diferă foarte mult de ateismul şi materialismul Partidului Comunist.
În iulie 1999, atunci când liderul Partidului Jiang Zemin a lansat o campanie violentă, scopul declarat a fost de a "eradica" Falun Gong.
Un raport guvernamental american a concluzionat cu câţiva ani în urmă că cel puţin jumătate din prizonierii din vasta reţea de lagăre de muncă forţată din China – un număr estimativ este de 350 de lagăre – provin de la Falun Gong. Foşti prizonieri intervievaţi de mine şi David Matas în diverse locaţii din afara Chinei, au indicat în mod constant că Falun Gong este cel mai mare grup de oameni deţinuţi în lagăre şi care a fost individualizat pentru tortură şi abuz sistematic.
Zeci de milioane de practicanţi Falun Gong paşnici şi apolitici din toate regiunile şi categoriile de viaţă au fost până în prezent desconsideraţi ca inumani de către guvernul de la Beijing.
Raport Independent
În mai 2006, Coaliţia pentru Investigarea Persecuţiei Falun Gong în China (CIPFG) ne-a cerut mie şi lui David Matas să investigăm acuzaţiile jafului şi traficului de organe de la practicanţii Falun Gong în viaţă. Am publicat două rapoarte şi o carte şi am continuat să investigăm această problemă. (Raportul nostru revizuit este disponibil în 18 limbi, inclusiv ebraică, la www.david-kilgour.com). Am ajuns la concluzia că pentru 41.500 de transplanturi efectuate în anii 2000-2005 numai în China, singura explicaţie plauzibilă pentru aprovizionarea cu organe a fost Falun Gong.
Concluzia noastră principală arată că "continuă şi astăzi să fie prelevare de organe pe scară largă de la practicanţii Falun Gong (...) Organele lor vitale, inclusiv rinichii, ficatul, corneele şi inima, au fost prelevate involuntar pentru vânzare la preţuri ridicate, uneori către străini, care în mod normal se confruntă cu timpi mari de aşteptare pentru donaţii voluntare de astfel de organe în ţările lor de origine. "
Dovezi ale jafului/traficului de organe
Permiteţi-mi să menţionez doar o mică parte din dovezile care ne-au condus la concluzia noastră:
- Anchetatorii au făcut mai multe apeluri telefonice la spitale, centre de detenţie şi alte facilităţi din China pretinzând a fi rudele unor pacienţi care au nevoie de transplanturi şi au întrebat dacă au organe provenite de la Falun Gong de vânzare. Am făcut înregistrările audio şi apoi am transcris şi tradus confirmările pe care ni le-au dat un număr de unităţi care făceau trafic cu organe provenite de la Falun Gong.
- Prizonieri Falun Gong care mai târziu au ieşit din China, au mărturisit că li s-au testat în mod sistematic sângele şi organele în timp ce se aflau în lagăre din întreaga ţară. Acest lucru nu ar fi putut fi pentru sănătatea lor, deoarece ei au fost torturaţi în mod regulat, fiind necesar pentru transplanturile de organe şi pentru a construi o bancă de "donatori" vii.
- În câteva cazuri, membrii de familie ai practicanţilor Falun Gong au putut vedea cadavrele mutilate ale celor dragi înainte de incinerare. Organele fuseseră eliminate.
- Am intervievat-o pe fosta soţie a unui chirurg de la Sujiatun din oraşul Shenyang, Liaoning. El i-a spus că a prelevat cornee de la 2.000 de prizonieri Falun Gong între 2001 şi 2003, şi i-a subliniat în mod clar că nici una dintre aceste surse nu a supravieţuit experienţei deoarece diferiţi chirurgi au îndepărtat alte organe şi trupurile au fost apoi incinerate.
Răspunsuri Internaţionale
Parlamentul European
În 2006, Parlamentul European a efectuat o audiere şi a adoptat o rezoluţie care condamnă detenţia/torturarea practicanţilor Falun Gong şi îşi exprimă îngrijorarea cu privire la recoltarea de organe. La audieri recente, Tunne Kelam membru al Comisiei Pentru Afaceri Externe a remarcat, "Dacă nu luăm în serios cunoştinţele despre această practică, devenim co-responsabili din punct de vedere moral şi politic, pentru ce se întâmplă."
Statele Unite
Începând cu iunie 2011, cererea de viză on-line din SUA pentru non-imigrare (Formularul DS-160) cere solicitanţilor să declare dacă au fost implicaţi în abuzul de transplant.
În iulie 2013, congresmanul Ileana Ros-Lehtinen (R-Fla.) şi Rep Robert Andrews (DN.J.) au introdus Rezoluţia 281 în Comisia Pentru Afaceri Externe care cere Chinei să înceteze imediat traficul de organe de la prizonierii săi. Se adaugă, "rapoarte persistente şi credibile de recoltare sistematică de organe la nivel de stat de la prizonieri de conştiinţă fără acordul lor", sunt îngrijorătoare şi oferă un rezumat al dovezilor care leagă cele mai multe cazuri de trafic de organe, cu o singură campanie creată: pentru a persecuta şi "eradica" practica Falun Gong.
Israel
Knesset-ul a trecut admirabil legislaţia pentru interzicerea vânzării şi brokerajului de organe. Legea a încheiat de asemenea finanţarea prin sistemul de asigurări de sănătate de transplanturi în China pentru cetăţenii israelieni. Chirurgul de transplant Jay Lavee în contribuţia sa la cartea Organele Statului, explică legile dvs ca reacţie la abuzul de transplant în China. Israelul conduce acum campania mondială pentru terminarea traficului de organe.
Irlanda
În Irlanda, în iulie 2013, Comitetul mixt ale Afacerilor Externe şi Comerţului a efectuat o audiere şi a adoptat în unanimitate, o moţiune care a făcut apel la guvernul irlandez să sprijine iniţiativele ONU şi ale Consiliului Europei de a se opune recoltării forţate de organe din China.
Australia
În parlamentul din New South Wales, în 2013 a fost propusă o legislaţie împotriva traficului de organe, care ar interzice oricărui rezident de a cumpăra un organ traficat de oriunde. În martie anul trecut, Senatul australian a trecut în unanimitate o moţiune cerând guvernului de a se opune recoltării de organe din China. Moţiunea cere deasemenea guvernului să urmeze exemplul Statelor Unite în punerea în aplicare a unei noi cerinţe pentru viză.
Marea Britanie
Mi s-a spus că sângele şi datele de transplant ale NHS, confirmă faptul că unii cetăţeni din Marea Britanie încă călătoresc în China pentru transplanturi de organe şi apoi, primesc asistenţă medicală de la NHS. Credem că cetăţenii străini care merg în China ca turişti de organe, nu înţeleg ororile aplicate "donatorilor".
ONG-urile
Diferite organizaţii medicale au emis declaraţii îndemnând la adoptarea măsurilor pentru a opri jaful de organe. De exemplu, în 2006, Asociaţia Medicală Mondială (AMM), a cerut Chinei să oprească utilizarea prizonierilor ca donatori de organe. Recent, politica AMM include un paragraf care spune că donarea de organe de la prizonieri, nu este acceptabilă în ţările în care pedeapsa cu moartea este practicată.
Ar trebui să scot în evidenţă cuvintele de laudă pentru Dr. Jay Lavee şi Doctori Împotriva Recoltării Forţate de organe (DAFOH), care au fost eficienţi într-un număr de naţiuni.
Observaţie
Matas şi eu ne-am angajat în intervievarea amplă a primitorilor de organe şi a membrilor familiilor lor. Operaţia se desfăşoară într-un secret aproape total. Destinatarilor şi reţelelor lor de sprijin, nu li se spune identitatea donatorilor; nici nu le sunt date acordurile scrise de la donatori. Identitatea chirurgului care operează şi a personalului nu sunt dezvăluite deseori, în ciuda cererilor de informaţii.
Cineva căruia i s-au transplantat organe ne-a spus că un medic militar, Maiorul Tan, din Shanghai, a testat compatibilitatea a şapte seturi de rinichi, înainte de a fi găsită o compatibilitate. Doctorul părăsea spitalul în uniformă de armată şi să se întorcea mai târziu, cu recipiente în care erau rinichi.
Recomandări
Coaliţia internaţională pentru încetarea jafului de organe va continua fără încetare, până când acest comerţ inuman se termină complet în China. Până ce pierderea tot mai mare a credibilităţii partidului-stat se dovedeşte eficientă - care se face de multe ori prin "metoda dezaprobării publice" - , alte ţări şi legislatorii lor au responsabilitatea de a pune capăt complicităţii la acest abuz inuman făcut de către proprii lor cetăţeni.
Alte guverne ar trebui să urmeze Israelul prin adoptarea de măsuri pentru a încrimina achiziţionarea de organe traficate în ţară sau în străinătate. Ei ar putea de asemenea să ceară raportarea "turismului de organe", să interzică intrarea în ţară a celor implicaţi în traficul de organe, şi să interzică companiilor lor farmaceutice de a face teste de transplant şi cercetări clinice în China.
Oamenii de afaceri responsabili ar trebui să reducă comerţul şi investiţiile în China, până când guvernul său încetează traficul de organe. Beijingul şi-a dirijat de asemenea toate ambasadele să răspândească ură şi informaţii false împotriva Falun Gong, cum poate cineva să continue să facă afaceri cu ei?
A apăra demnitatea umană aici, mai mult ca sigur, nu va costa o ţară, comerţul, sau alte afaceri cu China. Luaţi în considerare Norvegia, Republica Cehă şi Canada. Când Liu Xiaobo a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2010, guvernul Norvegiei a primit o presiune considerabilă de la ambasada Chinei din Oslo, şi totuşi premiul a fost acordat şi se pare că nu a afectat economia Norvegiei.
Ameninţări similare au fost făcute lui Vaclev Havel, când acesta l-a invitat pe Dalai Lama la Praga, dar Sanctitatea Sa a venit şi nimic dăunător nu a rezultat. Prim-ministrul Harper a primit o mulţime de ameninţări de la Beijing, atunci când a spus că nu va lăsa "dolarul atotputernic" să determine politica guvernului său pentru China. Bombardier îşi anunţa cea mai mare afacere a sa în China aproximativ în acelaşi timp când veneau ameninţările de la partidul-stat din China. Cred că o parte din şefii de partid respectă liderii naţiunilor democratice care apără demnitatea umană.
Mulţi dintre noi şi dincolo de China, ar trebui să avem un impact mai mare pe această problemă gravă, nu numai pentru că este necesar de a proteja mii de oameni nevinovaţi de a fi ucişi, ci de asemenea, pentru că este bine pentru China şi comunitatea internaţională ca un întreg. Cu toţii ne dorim o China care se bucură de statul de drept, demnitate pentru toţi şi o guvernare democratică.
Mulţumesc.