Trump critică Washington Post şi New York Times pentru scurgeri de informaţii şi ştiri false privind Rusia

Preşedintele american Donald Trump a criticat sâmbătă unele companii media americane ca răspuns la noile scurgeri de informaţii, inclusiv unele privind conversaţiile pe care le-ar fi avut procurorul general Jeff Sessions cu ruşii în timpul campaniei prezidenţiale din 2016.
Preşedintele american Donald Trump. (Alex Wong/Getty Images)
Andrei Popescu
24.07.2017

“O nouă scurgere de informaţii de la Amazon Washington Post, de această dată împotriva procurorului general Jeff Sessions”, a scris Trump pe Twitter. “Aceste scurgeri ilegale, precum cele ale lui Comey, trebuie să înceteze!”

De asemenea, Trump s-a referit la rapoartele care au susţinut că el ar putea trece cu vederea neregulile membrilor familiei care sunt implicaţi în investigaţia privind Rusia.

“Întrucât suntem toţi de acord că preşedintele american are puterea absolută de a graţia, de ce vă gândiţi la acest lucru când singurele nereguli de până acum sunt SCURGERILE [de informaţii] împotriva noastră”, a declarat el. “STIRI FALSE”.

În plus, Trump a acuzat New York Times pentru dejucarea iniţiativei armatei americane de a-l ucide pe liderul grupului jihadist Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.

New York Times a zădărnicit încercarea SUA de a-l ucide pe cel mai căutat terorist, al-Baghdadi”, a scris liderul american, denunţând “agenda nesănătoasă” a publicaţiei.

Preşedintele american l-a apărat pe fiul său, Donald Trump Jr., pentru publicarea unor emailuri privind o întâlnire, în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, cu o avocată rusă care afirmase că ar fi avut informaţii dăunătoare pentru candidata democrată Hillary Clinton.

“Fiul meu Donald a oferit emailurile mass mediei şi autorităţilor, în timp ce Hillary Clinton a şters 33.000 de emailuri!”, a scris el. “Atât de mulţi oameni întreabă de ce nu se uită Procurorul General sau Consiliul Special la infracţiunile lui Hillary Clinton şi ale lui Comey. 33.000 de emailuri au fost şterse”.

“Dar cum rămâne cu toate legăturile dintre Clinton şi Rusia, inclusiv Podesta Company, acordul pentru uraniu, resetul rusesc, discursurile pe sume mari etc.”, a întrebat el pe Twitter.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor