Transnistria va elabora „un plan detailat al acţiunilor de minimalizare a posibililor factori externi negativi”
alte articole
Ministerele autoproclamatei RMN vor elabora "un plan detailat al acţiunilor de minimalizare a posibililor factori externi negativi în legătură cu posibila semnare de către Moldova şi Ucraina a Acordului privind aprofundarea şi extinderea zonei de liber schimb cu UE". O astfel de dispoziţie a dat liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, în cadrul şedinţei Consiliului de Securitate.
Potrivit "Infotag", cu trimitere la pagina oficială a liderului, în cadrul şedinţei a fost discutată situaţia din Zona de securitate şi lucruri legate de "introducerea de către RM a noilor reguli ale politicii migraţionale în privinţa cetăţenilor transnistreni".
Cu toate că copreşedintele Comisiei unificate de verificare, Oleg Beleacov, a raportat că forţele pacificatoare comune îşi îndeplinesc pe deplin obligaţiunile şi nu există vreun motiv de îngrijorare, acest fapt nu l-a liniştit pe Şevciuk.
"Suntem preocupaţi de faptul că Transnistria a început să fie influenţată de factori externi noi ca de exemplu, noua infrastructură a RM de-a lungul frontierei, care de facto este frontieră de stat. Suntem preocupaţi de consecinţele realizării Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător al RM cu UE şi al Ucrainei cu UE. Trebuie să evaluăm riscurile, posibilele consecinţe şi să alegem măsurile necesare şi posibile pentru minimalizarea factorilor externi negativi. În primul rând acest lucru priveşte circulaţia cetăţenilor, a transportului şi a produselor noastre", a spus acesta.
Potrivit spuselor sale, Transnistria este cointeresată ca "nicio condiţie impusă din afară să nu destabilizeze situaţia din Zona de securitate, ca acestea să nu fie motivul întreruperii tratativelor, care sunt duse în formatele corespunzătoare".
"Sperăm că partenerii noştri de tratative, vecinii noştri şi toţi cei care sunt interesaţi în formatul stabil al negocierilor, care sunt interesaţi în stabilizarea cât mai rapidă a relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol ne vor oferi ajutor pentru ca economia Transnistriei să poată funcţiona în condiţiile noi", a declarat liderul de la Tiraspol.
Acesta a anunţat că "se va adresa ţărilor garanţi cu aceste temeri pentru ca acestea să ia în considerare faptul că este imposibil de a realiza vreun acord care afectează într-o oarecare măsură Transnistria, fără a fi considerat formatul din cadrul CUC şi respectiv "5+2".
"Aceste fapte se află în concordanţă. Avem temeri că partenerii noştri nu au considerat toate aspectele acestui efect negativ asupra Transnistriei. Consiliul de securitate va lua deciziile corespunzătoare pentru a asigura Transnistriei, pe perioada respectivă, o funcţionare stabilă a infrastructurii sociale", a menţionat Şevciuk.