Traian Băsescu: Presupusul blat cu Ponta, o prostie fără margini. Dacă nu eram eu, ieşea preşedinte

Fostul preşedinte Traian Băsescu a negat marţi seară, în cadrul unui interviu pentru postul B1 TV, că ar exista un aşa-zis blat între el, Victor Ponta şi Elena Udrea, aşa cum au pretins unii politicieni şi oameni din presă, catalogând această afirmaţie drept "o prostie fără de margini".
Andrei Pricopie
25.02.2015

alte articole

Traian Băsescu (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
25.02.2015

Fostul preşedinte Traian Băsescu a negat marţi seară, în cadrul unui interviu pentru postul B1 TV, că ar exista un aşa-zis blat între el, Victor Ponta şi Elena Udrea, aşa cum au pretins unii politicieni şi oameni din presă, catalogând această afirmaţie drept "o prostie fără de margini".

"O prostie fără margini. Elena Udrea a fost omul care după mine sau egal cu mine l-a atacat pe Ponta doi ani şi jumătate. Dacă eu nu-l erodam doi ani şi jumătate cu plagiatul, cu SIE, cu furtul de la Rompetrol, cu Roşia Montană, Ponta probabil câştiga alegerile, va garantez", a precizat Traian Băsescu, citat de Hotnews.ro.

Fostul şef de stat susţine că nu vrea nimic de la Klaus Iohannis, nici el, nici protejata sa Elena Udrea, nu au vreun fel de simpatie pentru acesta, ci doar au avut un singur obiectiv: Victor Ponta să nu iasă preşedinte.

"Nici acum nu mi-am schimbat convingerea că un om ca Ponta, lipsit de caracter şi plagiator, ar fi fost o catastrofă. Bănuiesc că nu va închipuiţi că s-a dus doamna Udrea să-i bată la uşă. Va garantez că doamna Udrea nu bate la uşa niciunui bărbat", a declarat Traian Băsescu.

Revenind la subiectul Elena Udrea, fostul preşedinte al României şi-a exprimat speranţa că aceasta nu va fi condamnată, pentru că este cea mai mare investiţie politică pe care a făcut-o.

"Eu sper să nu fie condamnată, e cea mai mare investiţie politică pe care am făcut-o. Am văzut bilanţul DNA, rata de succes e 90%, nu 100%, sper ca Elena Udrea să fie în acei 10%. Acum am o singură grijă, ce evoluţii va avea situaţia Elenei Udrea, în rest copiii sunt sănătoşi, nepoţii, totul e în regulă. Dacă va fi condamnată nu voi avea ce să fac. Ce să fac, să fac altă justiţie?", întreabă Traian Băsescu.

Pentru a citi mai mult despre indiciile care i-au determinat pe unii jurnalişti să opineze că există un blat Udrea-Ponta intraţi aici

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor