Răspunsul lui Papahagi pentru cei care îl acuză că a devenit inamicul public al "băsismului"
alte articole
Considerat în ultima vreme drept un inamic public al aşa-numitului "băsism", ca urmare a poziţiilor sale critice la adresa protejatei fostului preşedinte, Adrian Papahagi le transmite un mesaj celor care până mai ieri îl apreciau dar acum îl înjură - un public despre care acesta susţine că nu face altceva decât să confunde fidelitatea faţă de nişte principii cu servilismul faţă de o persoană.
"Văd că pentru unii am devenit inamic public al "băsismului". Aceşti oameni, care ieri mă apreciau şi azi mă înjură, sunt exact ca publicul isterizat şi lipsit de discernământ al antenelor. Sunt în stare să spună că Udrea e victimă politică, exact cum spuneau ceilalţi despre Voiculescu şi Năstase. Sunt oameni care confundă fidelitatea faţă de nişte principii cu servilismul faţă de o persoană", a declarat Adrian Papahagi.
Fondatorul PMP, care ulterior a demisionat din partid nemulţumit fiind de direcţia în care merge partidul, susţine că el a aderat, ca mulţi alţii, la nişte principii corecte (stat de drept, justiţie, merit, reformism), nu a intrat într-o gaşcă.
"Da, Traian Băsescu era de partea lor, iar useliştii le atacau. Am fost deci alături de Băsescu pentru aceste principii, nu pentru un om sau pentru vreun interes personal: pe atunci, însă, Udrea nu era niciunde. Se ascundea în vara referendumului, şi nici la fondarea PMP n-am văzut-o: de ce oare? De ce nu l-a apărat Udrea pe Traian Băsescu în vara lui 2012? De ce n-a fondat Udrea PMP?", întreabă acesta.
Papahagi susţine că, din cauza faptului că este un om cinstit şi a spus mereu adevărul şi-a atras duşmănii puternice, amintim că le-a urlat useliştilor în faţă adevărul în vara lui 2012 şi nu s-a dus apoi alături de unii sau de alţi care în acea vară au batjocorit statul de drept.
La fel pretinde că le-a spus adevăruri incomode şi pedeliştilor în martie 2013, şi nu s-a dus apoi să facă alianţe cu cei pe care i-a combătut, cum şi pemepiştilor le-a spus adevărul în februarie şi iunie 2014, dar ei au preferat să se livreze celei care i-a dus la dezastru, respectiv Elena Udrea.
"Nu ţin la o carieră politică, nu mă interesează banii, măririle, funcţiile. Nu sunt deci dispus să-mi vând conştiinţa, nici să spun publicului ce-i place să audă. Spun ce cred eu că e corect; ceea ce nu înseamnă că nu pot să mă înşel. Nu eu am fost făţarnic, aşadar! Făţarnici au fost cei care ne-au înşelat încrederea.
Cei care au pretins că sprijină reformismul, dar au încurajat practici corupte, corozive pentru democraţie. Cei care au promis noul şi au reciclat vechiul. Cei care au clamat apărarea justiţiei, dar au protejat mafia. Ei au umblat cu cioara vopsită, nu eu. Eu am fost de partea binelui", a afirmat Adrian Papahagi.
Fostul lider PMP a subliniat că el nu a atentat la binele comun, nu a deturnat sute de milioane de euro din banii publici, nu face parte din reţele mafiote, nu a cumpărat jurnalişti, nu a frecventat securişti, nu a făcut blaturi cu pesediştii ca să-şi cumpere imunitatea şi nici nu a jucat soarta României la ruleta rusească.
"Nu eu, ci oameni ca Elena Udrea, care sunt azi sau vor fi mâine la DNA, cei pe care i-aţi votat în PMP, eliminându-i pe cei cinstiţi. Elena Udrea, nu eu, era prietenă cu cei care-l înjurau zi lumină pe Traian Băsescu. Ea bea cafele pe sofale cu patronul RTV, ea spunea în moţiunea PDL că trebuie conlucrat cu PSD, ea îl vizita acasă pe Ponta, ea îl propunea pe Bogdan Chireac consilier prezidenţial", a declarat Adrian Papahagi.
"Voi, cei care mă înjuraţi azi, chiar nu înţelegeţi că Traian Băsescu va rămâne în istorie pentru condamnarea comunismului (cu concursul lui Tismăneanu), pentru reforma justiţiei (cu concursul lui Macovei), pentru promovarea valorilor autentice ale culturii române (cu concursul lui Patapievici) – nu pentru sprijinul vinovat acordat Elenei Udrea şi reţelei înfiorătoare care a înflorit în spatele ei, şi pe care o ţară întreagă o descoperă azi siderată?", întreabă retoric fondatorul PMP.
În opinia acestuia, Traian Băsescu va rămâne pentru reformismul pe care l-a încarnat timp de zece ani, iar în acela Papahagi susţine că i-a fost alături în cei doi ani în care a fost prezent în viaţa publică.
"Dar pentru tot ce a însemnat Udrea, pentru tot discreditul pe care aceasta l-a aruncat asupra valorilor noastre, este şi el vinovat, şi mă consider trădat în încrederea cu care l-am investit. Puteţi deci să mă înjuraţi cât vreţi. Fidelitatea este faţă de valori, faţă de binele din lume şi de dincolo de ea; nu o voi confunda niciodată cu cârdăşia", a concluzionat Adrian Papahagi.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.