Traian Băsescu, în discuţia cu Ştefan Fule: Abordarea principiului monitorizării justiţiei în UE este inegală

În întâlnirea de luni cu comisarul european Ştefan Fule, preşedintele Traian Băsescu a declarat că abordarea principiului monitorizării justiţiei în UE este inegală şi a arătat că există state membre "cu situaţii mai precare în acest domeniu decât România", care nu se află într-un proces similar de supraveghere.
Traian Băsescu, preşedintele României (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
30.10.2012

În întâlnirea de luni cu comisarul european Ştefan Fule, preşedintele Traian Băsescu a declarat că abordarea principiului monitorizării justiţiei în UE este inegală şi a arătat că există state membre "cu situaţii mai precare în acest domeniu decât România", care nu se află într-un proces similar de supraveghere.

Ştefan Fule, comisarul european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate a fost primit luni, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Traian Băsescu.

În cadrul întrevederii, cei doi înalţi oficiali au făcut evaluări cu privire la perspectivele de aderare la Uniunea Europeană pentru statele aflate în curs de negociere, relevă un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

"Discuţiile au permis şi abordarea subiectului unei eventuale monitorizări pe justiţie postaderare pentru Croaţia. Domnul preşedinte Traian Băsescu a făcut referire la consecinţele negative, în mod clar neanticipate la momentul înfiinţării sale, ale Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), pe care unele state membre îl invocă, în ciuda caracterului său de neutralitate politică, în dosare precum aderarea României la spaţiul Schengen. Domnul preşedinte a afirmat, de asemenea, că abordarea principiului monitorizării justiţiei în Uniunea Europeană este una inegală, dat fiind că există state membre cu situaţii mai precare în acest domeniu decât România, deşi acestea nu se află într-un proces similar de monitorizare", se precizează în comunicat.

Preşedintele a mai subliniat importanţa pentru Republica Moldova a unei perspective europene clare şi a afirmat că statul vecin s-a dovedit a fi partenerul cu performanţele cele mai notabile în cadrul Parteneriatului Estic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor