Toni Greblă, demis oficial de la şefia AEP. A fost susţinut la vot de SOS şi POT

Toni Greblă a fost revocat, prin votul Parlamentului, din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Au votat împotriva acestei măsuri doar parlamentarii SOS şi POT, precum şi un ales de la AUR.
S-au înregistrat 267 de voturi "pentru", 56 "împotrivă" şi 71 de abţineri.
"Poate mă ascultă şi domnul Ciolacu cu atenţie. Această demitere a domnului Greblă vine mult prea târziu. A fost o unealtă a grupului de putere PSD-PNL, a executat ordine şi a hărţuit opoziţia. Domnule Ciolacu, domnul Greblă pleacă astăzi. Mai avem la Consiliul Legislativ pe domnul Iordache, poreclit Ciordache, şi mai avem un avocat al poporului cu mandat expirat. V-aţi bătut joc de democraţie, de toate instituţiile care ar trebui să fie independente", a declarat deputatul USR Cătălin Drulă.
Reamintim că, în mandatul lui Toni Greblă, Călin Georgescu şi-a făcut relaxat campanie pe reţelele sociale şi nu numai, declarând zero cheltuieli. Între timp, soţia lui Greblă îi făcea campanie pe Facebook lui CG, iar el apare în fotografii cu oameni din anturajul lui Călin Georgescu, la vila din Izvorani.
Mai mult, Călin Georgescu şi-a exprimat indignarea după ce coaliţia de guvernare a decis să-l dea jos pe Toni Greblă.
"Toni Greblă este un om care s-a opus cerinţelor sistemului, a vrut să fie corect, să nu facă abuzuri la comandă şi sistemul l-a exclus. Aceasta este misiunea sistemului, în foarte mare coordonare cu externul, în special cu Bruxelles. Eu le-am spus că nu au nicio şansă, ştiu şi ei, şi încearcă să se opună cu aceleaşi acte, nu doar triviale, de persecuţie pe care nici înainte de 1989 nu le-am văzut", a declarat Călin Georgescu, la Realitatea Plus.