Fraţii Tate, acuzaţi de viol şi trafic de persoane, au fost lăsaţi să plece din România. Ce spune Bolojan?

Ilie Bolojan (presidency.ro)
Loredana Diacu
28.02.2025

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, răspunzând la întrebări ale presei, că asupra Administraţiei Prezidenţiale nu s-au făcut niciun fel de presiuni pentru ca fraţilor Tate să li se permită să părăsească România.

Bolojan a fost întrebat şi ce mesaj are pentru copiii abuzaţi şi părinţilor acestor victime, care ieri dimineaţă s-au uitat la televizor sau pe reţelele sociale şi au văzut cum România le permite fraţilor Tate, acuzaţi de viol, să plece din ţară la bordul unui avion privat cu destinaţia Statele Unite.

Redăm dialogul lui Bolojan cu presa pe subiectul plecării fraţilor Tate din România

Jurnalist: Săptămâna trecută, domnule Preşedinte, presa internaţională a relatat pe larg despre presupuse presiuni pe care administraţia de la Casa Albă le face asupra liderilor politici de la Bucureşti în cazul fraţilor Andrew şi Tristan Tate, anchetaţi în România pentru viol în formă continuată, trafic de minore şi constituirea unui grup infracţional organizat. Chiar ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a povestit despre discuţia pe care a avut-o în marja Conferinţei de Securitate de la München cu trimisul special al lui Donald Trump, Richard Grenell, cel care i-a spus şi citez aici că „Statele Unite sunt direct interesate de soarta fraţilor Tate”.

La doar câteva zile după acest moment, domnule Preşedinte, fraţii Tate reuşesc să plece din România, să părăsească teritoriul naţional, după o decizie controversată a procurorilor DIICOT. Dumneavoastră, domnule Preşedinte, potrivit Constituţiei, sunteţi cel care ar trebui să vegheze la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, şi tot în Constituţia României avem acel principiu fundamental care ne arată că nimeni nu ar trebui să fie mai presus de lege. Întrebarea mea este dacă România a cedat în faţa presiunilor făcute de oficialii administraţiei americane şi cine ar trebui să deconteze acest moment ruşinos pentru justiţia din România? Dacă ministrul Justiţiei ar trebui să fie demis, dacă şeful DIICOT ar trebui să fie demis sau ministrul de Externe ar trebui să fie demis după acest moment.

Ilie Bolojan: Asupra Administraţiei Prezidenţiale nu s-au făcut niciun fel de presiuni, nu a fost niciun contact pe această chestiune. Din punctul meu de vedere, ceea ce aţi prezentat legat de acea scurtă discuţie de la München, aţi interpretat-o într-o anumită formă pentru că, aşa cum am văzut, lucrurile au fost clarificate ulterior atât de domnul ministrul de Externe dar şi de premier.

Şi foarte deschis: sunt de două săptămâni Preşedinte interimar al României. Vă daţi seama că acumulările în multe instituţii sunt de foarte mulţi ani şi, oricât ai fi de dedicat, oricât ai dori să rezolvi toate problemele, să asiguri buna funcţionare a tuturor instituţiilor, este imposibil să faci această chestiune în această scurtă perioadă.

Din punctul meu de vedere, fiecare instituţie, inclusiv cele de justiţie, de la parchete, de la instanţe, de la Curtea Constituţională, trebuie să lucreze în condiţii normale, trebuie să-şi facă datoria şi fiecare are o răspundere instituţională pentru ceea ce face. Cu cât fiecare din aceste instituţii, de la Preşedinte şi până la cea mai mică instituţie din ţara asta, lucrează mai bine şi îi respectă pe oameni, inclusiv prin ceea ce fac, cu atâta vom fi mai credibili şi vom recâştiga încrederea românilor în instituţii şi în sistemul democratic. Deci ăsta este răspunsul meu.

Jurnalist: Sunt 1.504 copii abuzaţi în România, arată ultimul raport pe 2023. Ce le spuneţi acestor victime şi părinţilor acestor victime, care ieri dimineaţă s-au uitat la televizor sau pe reţelele sociale şi au văzut cum România le permite fraţilor Tate, acuzaţi de viol, să plece din ţară la bordul unui avion privat cu destinaţia Statelor Unite?

Ilie Bolojan: Cu cât acţiunile din justiţie se derulează într-o manieră care să dea încredere cetăţenilor că lucrurile se duc într-o direcţie normală, cu atât este mai bine şi cu atât oamenii au o încredere mai mare în aceste instituţii. Este evident că, atunci când se întâmplă, nu ştiu, un accident de circulaţie, cum am avut în Oradea acum câţiva ani de zile, şi au fost mitinguri de protest, sau tragedia din zona litoralului, sau alte tragedii, şi nu apar rezultate pe termen scurt, oamenii nu pot să fie în niciun caz bucuroşi sau încântaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor