Tăriceanu: Cioloş apără interesele mai marilor de la Bruxelles. Spune să fim mulţumiţi cu România stat colonie în UE

Fostul premier tehnocrat Dacian Cioloş - reprezentantul unui curent care spune că România ar trebui să fie mulţumită cu poziţia de stat colonie în Uniunea Europeană - ar trebui să apere interesele României, nu ale mai marilor de la Bruxelles, a acuzat al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu.
Andrei Pricopie
09.04.2017

alte articole

Călin Popescu Tăriceanu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
09.04.2017

Ironizat de Dacian Cioloş pentru scăpările sale de logică, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că a constatat "cu surprindere" criticile aduse de fostul premier şi crede "că merită să primească o replică", însă nu una personală, pentru că nu vrea să îi atribuie "o mai mare importanţă decât are în realitate".

"Dacian Cioloş este reprezentantul unui curent în politică românească care spune că România ar trebui să fie mulţumită cu poziţia de stat colonie în Uniunea Europeană. Sunt oameni politici care merg în capitalele europene cu aceeaşi gândire de acum 250 de ani, când domnitorii fanarioţi mergeau la Înalta Poartă: "capul plecat, sabia nu îl taie". Sunt oameni politici care prezintă românilor ca pe o mare victorie faptul că sintagma "Europa cu mai multe viteze" a fost înlocuită cu "ritmuri şi intensităţi diferite". Adică "aceeaşi Mărie cu altă pălărie", cum ar spune românul ironic", a declarat Tăriceanu.

În opinia liderului ALDE, probabil că unii dintre aceşti oameni politici acţionează din convingerea că este mai bine să fii slugă la un stăpân generos, decât să stai pe propriile picioare, iar alţii s-au obişnuit atât de mult cu statutul de funcţionar de lux, plătiţi cu salarii de CEO de companie privată, încât nici nu îşi pun problema să nu fie de acord cu angajatorul.

"Indiferent de motivaţie, un lucru este clar ca lumina zilei: toţi aceşti oameni politici ştiu că MCV este un mecanism politic, ştiu că deciziile care privesc România, ca şi alte state membre din categoria a doua, nu sunt luate în conformitate cu principiile europene, ci pe baza unor negocieri, urmărind interese economice sau politice. Chiar Dacian Cioloş spune acest lucru în comunicatul pe care l-a trimis, în care face referire la discuţii pe care le-a avut cu alţi lideri europeni despre amânarea intrării în spaţiul Schengen. Pentru a folosi o expresie dragă preşedintelui Iohannis: acesta este elefantul din încăpere, de care toată lumea ştie.

Deciziile în Uniunea Europeană sunt luate în urma unor negocieri dure, în care fiecare stat trebuie să acţioneze energic pentru a îşi proteja interesele. Nu o face, atunci are de pierdut. Fapt înţeles de state precum Polonia, dar pe care oameni ca premierul Dacian Cioloş nu îl aplică. Ei trăiesc încă în logica în care dacă dau pe ultima sută de metri de guvernare, fără licitaţie, unei companii olandeze un contract de miliarde de euro pentru construcţia de corvete, vor câştiga bunăvoinţa Olandei."

Preşedintele Senatului a declarat: "Toate aceste lucruri le spun din postura unui european convins, al premierului în mandatul căruia România a intrat în Uniunea Europeană. Cred în Uniunea Europeană, dar într-o uniune cu o singură viteză, în care nu avem "colonii" şi "mari puteri", europeni "de primă mână" şi cetăţeni europeni "de mâna a doua". Consider că este realizabilă această Uniune Europeană, în care România va fi un stat puternic, poate chiar a şaptea putere economică a Europei, în conformitate cu teritoriul şi populaţia ei.

Este unul dintre obiectivele cu care merg luni la Bruxelles, unde mă voi întâlni cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi cu Vera Jourova, comisarul european pentru justiţie.

Această Uniune Europeană pe care cred că fiecare român şi-o doreşte, poate fi realizată doar dacă ne susţinem interesele la Bruxelles şi nu acceptăm statutul de valet. Oameni politici ca Dacian Cioloş vor să vândă o iluzie puţinilor români care îi mai cred. Iluzia că dacă stăm cuminţi şi nu deranjăm, vom primi ce ni se cuvine. Iluzia că dacă ne ţinem gura când drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt încălcate, vom fi consideraţi "de partea binelui". Iluzia că dacă aplaudăm toate deciziile luate de liderii de astăzi de la Bruxelles, vom primi un loc mai în faţa.

Dacă există o lecţie din istoria României, este tocmai aceasta: când am fost valeţii altora, am fost mai slabi şi am trăit mai rău; când am îndrăznit să ridicăm ochii din pământ, am fost mai puternici şi am făcut o Românie mai puternică. Sper ca Dacian Cioloş, alături de alţi oameni politici asemenea lui, să găsească acest curaj. Indiferent dacă îl găsesc sau nu, eu împreună cu ALDE şi partenerii de la guvernare vom continua să acţionăm pentru că România să fie mai puternică în Uniunea Europeană."

Reacţia lui Trăiceanu vine după ce, printre altele, fostul premier Cioloş a remarcat că "în deplină consonanţă logică, supărat că UE se amestecă în treburile României, domnul Tăriceanu se duce la Bruxelles să se plângă de aşa-zise derapaje ale justiţiei". Mai multe detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor