Chinezi în vizită pe şest la Dodon. Chirtoacă îşi pierde coloana şi interzice protestele activiştilor Falun Gong în Chişinău

În vizită la Chişinău se află o delegaţie chineză, care a avut o întrevedere oficială cu Dodon. Pentru a ilustra slugărnicia oficialilor moldoveni, la ordinul lui Chirtoacă, poliţia a interzis acţiunile de protest ale practicanţilor Falun Gong care doreau să atragă atenţia asupra genocidului care are loc în China.
Maria Maevschi
07.04.2017

alte articole

Delegaţia chineză întâlnită de Dodon la Preşedinţie (facebook.com)
Maria Maevschi
07.04.2017

Zhang Chunxian, membru al Biroului Politic al Comitetului Central CPC, vicepreşedintele Grupului de Conducere al Partidului CPC al Republicii Populare Chineze, se află într-o vizită la Chişinău în perioada 6-8 aprilie, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Republica Populară Chineză.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon l-a primit joi pe oficialul chinez la Preşedinţie, unde au discutat cu privire la „evoluţia relaţiilor dintre state”, starea actuală a relaţiilor bilaterale, precum şi subiecte privind „consolidarea şi extinderea relaţiilor de cooperare în mai multe domenii de interes comun”.

Dodon notează că a stabilit şi o agendă comună de acţiuni imediate în ceea ce priveşte colaborarea la nivel de partide.

În context, preşedinta Asociaţiei „Falun Dafa” din Moldova, Tatiana Chiriac, a comentat pe pagina sa de socializare, că Moldova a „avut oaspeţi din China astăzi, (eveniment ţinut în mare secret de către autorităţi), primiţi cu mare fast de către preşedintele Dodon care prin intermediul socialistei Elena Hrenova au iniţiat procese judiciare, iar cu ajutorul (in)justiţiei moldoveneşti, au dizolvat asociaţiile Falun Dafa şi Falun Gong Moldova sub pretexte inventate, adunând astfel capital politic în faţa Partidului Comunist Chinez”.

„Comuniştii chinezi se simt în Moldova ca la ei acasă, poliţia a împiedicat acţiunea de protest a activiştilor Falun Gong de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi a anunţat că primăria Capitalei a interzis orice fel de întruniri în apropierea delegaţiei „sfinte” a Partidului Comunist Chinez, dar şi în apropierea ambasadei chineze de la Chişinău. Cine de cine apără? Plătim prea scump. Şi încă va urma..., dar cu siguranţă drumul celor care se fac a nu cunoaşte ilegalităţile regimului totalitar de le Beijing, nu va fi moale ca mătasea...”, a adăugat Chiriac.

Notabil este faptul că procesul intentat împotriva celor două Asociaţii cât şi atitudinea discriminatorie a autorităţilor moldoveneşti în privinţa practicanţilor Falun Dafa din Moldova sunt considerate o încălcare flagrantă a drepturilor omului, ajungând în atenţia Biroului de la Chişinău al Înaltului Comisar al ONU, iar în prezent se află pe masa judecătorilor de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Fondatorii organizaţiilor neguvernamentale interzise susţin că li se încalcă drepturile la liberă asociere şi exprimare ca urmare a influenţei reprezentanţilor ambasadei chineze la Chişinău.

Slugărnicia politicienilor moldoveni

Contrar prevederilor Constituţiei, dar şi legii privind întrunirile cu ocazia vizitei delegaţiei oficiale chineze în Moldova, primarul General al Capitalei Dorin Chirtoacă semnează Dispoziţia numărul 307-d din 06 aprilie, prin care limitează accesul publicului pe mai multe străzi din centrul municipiului, care includ şi sediul ambasadei chineze la Chişinău şi sistează ilegal întrunirile solicitate de către persoanele fizice şi juridice care desfăşoară sau şi-au exprimat intenţia de a organiza întruniri în imediata apropiere a zonei rezidenţiale şi în zona centrală a Chişinăului, ştiind cu certitudine că doar activiştii Falun Gong organizează acţiuni de protest în timpul vizitelor oficiale a reprezentanţilor Partidului Comunist Chinez.

Crimele comunismului

Menţionăm că de peste 17 ani în China se petrece probabil cel mai mare măcel al istoriei contemporane. La 20 iulie 1999 la ordinul dictatorului comunist Jiang Zemin milioane de oameni au ajuns pe mâna Securităţii chineze, pentru simplul motiv că practicau Falun Gong, o formă tradiţională de exerciţii de arte marţiale, dublate de un set de învăţături morale bazate pe principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă.

Campania dusă până în prezent de regimul comunist de la Beijing împotriva aderenţilor Falun Gong a mers până într-acolo încât a fost organizată o industrie secretă de recoltare pe viu a organelor aderenţilor închişi în lagăre de muncă. Conform unei anchete iniţiate de ziarul Epoch Times şi preluată de investigatori profesionişti, în China are loc o adevărată industrie de jaf sistematic de organe, de la deţinuţi politic. Aceştia sunt internaţi abuziv în lagărele de muncă din China, asociate spitalelor militare şi ţinuţi cu analizele la zi, pentru a fi sacrificaţi în momentul în care există cereri pentru organe pe piaţa neagră chineză a transplanturilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor