Tablourile furate din Olanda sunt de negăsit

Poliţie de pază la Rotterdam Kunsthal Museum, 16 octombrie 2012, Olanda (Robin Utrecht / AFP / Getty Images)
Bogdan Costea
31.01.2013

Celebrele pânze furate dintr-un muzeu din Olanda de o grupare de hoţi din România au fost o perioadă în ţara noastră,dar acum nimeni nu mai ştie nimic despre ele, scrie site-ul B1 TV. Informaţia a fost confirmată de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, însă în acest moment, anchetatorii nu ştiu unde ar putea fi ascunse. Pentru a da de urma tablourilor cotate la circa 300 de milioane de euro, anchetatorii fac audieri maraton, iar suspecţii au fost testaţi cu poligraful.

Tot felul de ipoteze au apărut încă din momentul în care s-a aflat că presupuşii hoţi ai tablourilor au fost reţinuţi. Pentru prima oară de la arestarea suspecţilor, Petre Tobă, şeful Poliţiei Române a declarat: „Pot să vă spun că la un moment dat, am certitudinea că o parte din aceste tablouri au fost în România. Acum nu mai ştim unde s-ar putea afla”.

Se pare că tablourile de sute de milioane de euro furate din Olanda au fost scoase din ramele în care se aflau şi ţinute o perioadă în localitatea Macin, "în pungi de un leu". Pentru că hoţii nu ştiau valoarea exactă a tablourilor, le-ar fi păstrat până ar fi reuşit să stabilească un preţ.

Autorităţile olandeze au transmis o solicitare procurorilor care instrumentează dosarul privind furtul de tablouri din Rotterdam. Aceştia cer predarea celor trei suspecţi, pentru continuarea anchetării şi judecării lor în sistemul judiciar olandez. Furtul celor şapte tablouri din muzeul Kunsthal din Rotterdam a durat două minute. În acest timp, hoţii au păcălit mecanismul de închidere a uşilor, care a dezactivat automat şi sistemul de securitate cu raze laser.

Judecătoria Sectorului 5 a arestat, la cererea procurorilor, trei români suspectaţi că ar fi autorii jafului de la muzeul Kunsthal, din oraşul olandez Rotterdam. Aceştia ar fi sustras, printre altele, opere de mare valoare, semnate de Picasso, Matisse, Monet şi Gauguin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor