Sute de medicamente utilizate de 70% din pacienţi riscă să dispară de pe piaţă

Sute de medicamente cu preţ accesibil, utilizate de 70% din pacienţii români, riscă să dispară de pe piaţă, atrage atenţia Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).
(LOIC VENANCE / AFP / Getty Images)
Liviu Şerbănescu
02.11.2012

Sute de medicamente cu preţ accesibil, utilizate de 70% din pacienţii români, riscă să dispară de pe piaţă, atrage atenţia Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Conform datelor APMGR, în majoritatea lor, companiile producătoare de medicamente generice au achitat sumele istorice aferente taxei de claw-back stabilită conform reglementărilor în vigoare, în valoare de aproximativ 75 de milioane lei.

„În ciuda reglementărilor legale care rămân ambigue, am decis să plătim aceste sume. Această decizie reconfirmă angajamentul companiilor membre APMGR faţă de pacienţi, de sistemul sanitar şi, nu în ultimul rând, faţă de economia României”, a declarat recent Dragoş Damian, preşedintele APMGR.

Asociaţia trage un semnal de alarmă pentru autorităţile din domeniul sănătăţii că firmele membre nu vor mai fi capabile în curând să susţină un asemenea efort financiar.

„O taxă claw-back care are un impact major asupra producătorilor de generice, termenele de rambursare care au ajuns la 300 de zile, intenţia autorităţilor de a elimina medicamentele cu preţuri sub 10 lei din lista de compensate, precum şi lipsa oricărei măsuri de încurajare a consumului de medicamente generice vor duce la falimentul producătorilor de medicamente generice şi, implicit, la dispariţia de pe piaţă a medicamentelor cu preţ accesibil”, relevă un comunicat al APMGR.

„Din păcate, toate eforturile noastre de a dialoga cu guvernul pe aceste teme au fost ignorate. Mai mult decât atât, noua formulă după care se calculează taxa claw-back, împreună cu introducerea de molecule noi pe lista medicamentelor compensate, vor avea efecte catastrofale asupra producătorilor de medicamente generice, care vor plăti pentru un consum de care nu sunt responsabili”, a mai precizat Dragoş Damian.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor