Ce riscă distribuitorii de medicamente dacă retrag produse fără a notifica statul

Producătorii şi distribuitorii de medicamente sunt obligaţi să anunţe statul înainte de retrage de pe piaţa un medicament, iar în caz contrar ei vor fi sancţionaţi drastic, a declarat subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat. Celor din industria farmaceutică li s-a pus în vedere să anunţe intenţia de retragere a unui medicament cu câteva luni înainte de a trece la fapte, astfel încât statul să aibă timp să ia măsurile care se impun.
(LOUISA GOULIAMAKI / AFP / GettyImages)
Cristina Boiangiu
24.10.2012

Producătorii şi distribuitorii de medicamente sunt obligaţi să anunţe statul înainte de retrage de pe piaţa un medicament, iar în caz contrar ei vor fi sancţionaţi drastic, a declarat subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat. Celor din industria farmaceutică li s-a pus în vedere să anunţe intenţia de retragere a unui medicament cu câteva luni înainte de a trece la fapte, astfel încât statul să aibă timp să ia măsurile care se impun.

Până acum nu s-au dat sancţiuni celor care nu au respectat această condiţie legală pentru că legea nu prevede sancţiuni.

"Se pare că la noi este o problemă cu legislaţia care nu prevede foarte clar acest aspect, că trebuie o notificare cu şase luni înainte. Există obligativitatea notificării, dar fără sancţiuni, acesta este motivul pentru care se retrag sau se opresc medicamente de către producători/distribuitori. Lucrăm pe lege în sensul să existe măsuri clare: dacă nu se notifică medicamentul cu un număr de luni înaintea retragerii, ca să ne dea timp nouă să rezolvăm problema, atunci să fie sancţiuni foarte serioase împotriva celui care face acest lucru", a afirmat secretarul de stat.

Arafat a mai cerut ca achiziţiile de medicamente de către spitale să fie centralizate şi să se organizeze licitaţii naţionale pentru a se evita problemele din prezent când spitalele cumpără cantităţi mici de medicamente, iar firmele producătoare nu se prezintă prea des la licitaţii.

"În loc ca fiecare spital să achiziţioneze o cantitate mică de medicamente ce nu reprezintă un interes comercial pentru cei care le vând, să le strângem şi să facem o singură licitaţie, naţională, pe doi ani, ca să fie o cantitate care să atragă totuşi interesul de participare din partea celor care le comercializează", a spus Arafat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor