Suntem asemeni limbii pe care o vorbim

Pentru Eminescu limba română era o muzică din alte timpuri

,,Văd poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere./Cichindel gură de aur, Mumulean glas de durere’’, etc. rostea poetul, el însuşi primul mare creator de limbă. Poate cel mai mare (după unii filologi) de vreme ce, studiind tot felul de izvoare vechi şi noi, Eminescu a izbutit să pătrundă străfundurile tainiţelor sufleteşti ale poporului român şi a rămas uimit de bogăţia şi frumuseţea graiului popular pe care l-a pus în valoare ca nimeni altul până atunci, dându-i strălucire, inteligenţă şi sensuri multiple.

„Si limba strămoşească e o muzica si ea ne atmosferizează cu alte timpuri mai vrednice şi mai mari decât ticăloşia de azi, cu timpuri în care unul s-au făcut poporul şi una limba. De fiecare cuvânt vechi se ţine un şir întreg de zicale, care înlocuiesc cu prisosinţă, ba întrec adesea mulţimea cuvintelor şi frazelor nouă, primite în limbă, fără de nici o rânduială”.

Dar ticăloşia vremurilor de astăzi cu fără-de-rânduiala lor? Astăzi, martori fiind la multiplele pierderi ale frumuseţii limbii, fie prin alterări, deformări sau goliri de sens, cu prescurtările, englezismele, ţigănismele sau alte pociri ştiute sau neştiute, cât de conştienţi mai suntem de pierderea unei legături dintre noi ca indivizi şi ceva din esenţa noastră profundă?

De ce e atât de frumoasă acea limbă (uitată azi) a cronicilor şi legendelor? Datorită talentului scriitorilor care au ştiut să-i folosească muzicalitatea ei interioară, explică poetul:

„Limba literară, nu cea grăită în societatea cultă, limba cronicarilor şi a legendelor e pe alocurea de o rară frumuseţe. Multe texte bisericeşti şi laice au un ritm atât de sonor în înşirarea cuvintelor, încat e peste putinţă ca frumuseţea stilului lor să se atribuie întâmplării, nu talentului scriitorilor şi dezvoltării limbii”.

Înţelegem de la poet că noi, oamenii suntem asemenea limbii pe care o vorbim; că dacă avem grijă de exprimarea noastră avem grijă de gândurile noastre. Dacă avem grijă de gânduri avem grijă de minte. Cultivându-ne vorbirea ne cultivăm şi mintea- „sănătatea mentală”, de care amintea deunăzi Gabriel Liiceanu, când ridica problema educaţiei şi a sănătăţii. („Există două lucruri fundamentale în orice societate: sănătatea pe locul întâi, evident, că nu o să funcţionăm cu oameni care sunt suferinzi de dimineaţă până seara, ăsta este primul lucru, şi, în al doilea rând, sănătatea mentală. Fără aceste lucruri o să ai un popor bolnav şi la propriu şi la figurat”- G.Liiceanu).

Iată că în logica lui Eminescu, „dacă în limbă nu s-ar reflecta caracterul unui popor, daca el n-ar zice oarecum prin ea: „aşa voiesc să fiu eu şi nu altfel”, oare s-ar fi născut atâtea limbi pe pământ?”.

Ziua Limbii Române pe care o sărbătorim astăzi, cu discursuri, manifestări, evenimente a fost legiferată ca zi festivă în 2013, pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române. Evident şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională.

2016 este al patrulea an în care Limba Română este sărbătorită oficial, fiind marcată prin evenimente în România şi în comunităţile româneşti din toată lumea.

Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.