Summitul Ligii Arabe, un eşec total

Doar şapte din cei 22 de şefi de state au participat la summitul Ligii Arabe, desfăşurat pentru prima dată în Mauritania. Absenţa liderilor a făcut ca întâlnirea să fie redusă la doar o zi.
Preşedintele Mauritaniei, Mohamed Ould Abdel Aziz. (Captură Foto)
Andrei Popescu
26.07.2016

Găzduind summitul din acest an într-un cort în capitala Nouakchott, preşedintele Mauritaniei, Mohamed Ould Abdel Aziz, a declarat luni că a fost un eveniment istoric aşteptat de mult timp de poporul său.

Dar numai câţiva lideri s-au prezentat, analiştii susţinând că acest lucru s-ar datora problemelor din interiorul organizaţiei pan-Arabe, care este afectată de o serie de diverse crize regionale – inclusiv conflictele din Siria, Yemen, Irak şi Libia.

Preşedintele egiptean Abdel-Fatah el-Sissi, împreună cu regele saudit Salman şi puternicul său fiu, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, au fost absenţe notabile. Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi liderii din Tunisia, Algeria şi Tunisia au decis de asemenea să nu se prezinte.

Proces de pace

Liderii regionali care au fost prezenţi la summit şi-au exprimat suportul pentru o iniţiativă franceză de a organiza o conferinţă internaţională pentru pace până la sfârşitul acestui an pentru a se putea soluţiona conflictul palestiniano-israelian. Tel Aviv-ul a respins anterior iniţiativa.

Liderii au criticat de asemenea ceea "terorismul desfăşurat în numele Islamului" şi au făcut apel la o “strategie arabă” pentru găsirea unor soluţii în acest sens.

Premierul libanez Tammam Salam a propus înfiinţarea unor “zone sigure pentru refugiaţi”, care vor fi monitorizate de o comisie arabă, în interiorul Siriei. Vecinii Siriei, inclusiv Libanul, găzduiesc milioane de sirieni care au fugit din calea conflictului care distruge de peste cinci ani ţara arabă.

Naţiunea gazdă, insultată

Un ministru libanez a atras asupra sa un val de nemulţumiri după ce a descris Mauritania ca fiind “mizerabilă”, comparând locul de desfăşurare al summitului din acest an – un cort – cu summiturile precedente desfăşurate în hoteluri de cinci stele sau centre luxoase pentru conferinţe.

Dar un editorialist palestinian i-a criticat pe cei care se plâng de aceste facilităţi simple, susţinând că sunt “aroganţi” pentru că nu reuşesc să înţeleagă faptul că Mauritania este o ţară săracă.

Printre cei care au participat la summit s-au numărat şi emirul Qatarului Tamim Al-Thani, preşedintele yemenit Abed Rabbo Mansour Hadi şi preşedintele sudanez Omar al-Bashir.

Summitul de două zile a fost redus la un eveniment de o singură zi şi liderii au căzut de acord să organizeze summitul de anul următor în Yemen, în ciuda războiului civil care încă are loc în acea ţară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor